Punct şi de la capăt

E groaznic tot ceea ce se întâmplă în ultima vreme în lume.

La sfârşitul lunii octombrie m-am întors dintr-o vacanţă minunată şi îmi doream  să ajung acasă să pot scrie un articol interesant despre tot ceea ce am trăit acolo. Mă gândisem la un moment dat să mă apuc serios de scris un jurnal de călătorie care să fie util şi altora care vor să meargă în locurile pe care le-am vizitat până acum. De obicei mă documentez mult înainte de a alege o destinaţie mai îndepărtată şi astfel cred că şi experienţele mele ar putea fi utile pentru alţii. Aşadar am plecat pe 13 octombrie, într-o zi de marţi, şi cu toate că nu sunt superstiţioasă, m-am gândit la un moment dat la ceva groaznic. Din fericire totul a fost bine şi am revenit acasă după două săptămâni de relaxare.

Am amânat, ca de obicei, ziua în care să mă apuc de scris, până când pe 30 octombrie s-a întâmplat ceea ce ştiţi cu toţii, în Colectiv. Am citit toate articolele posibile în tot acest timp şi am evitat să comentez ceva. Am încercat să înţeleg de ce, cum şi în ce fel s-au petrecut lucrurile. Am avut impresia că cineva cunoscut s-a aflat acolo, dar până în acest moment nu am aflat ceva. Am fost complet pierdută. Şi acum sunt încă şocată şi sper să se fi terminat veştile rele.

Am fost foarte rar în cluburi la concerte şi am preferat să merg în săli de spectacol sau în aer liber. Îmi plac piesele de teatru şi savurez cu plăcere o piesă bună, indiferent de starea de spirit cu care păşesc în sală. Ştiu sigur că la plecare voi fi cu bateriile încărcate. Ies rareori în centrul vechi, dar atunci când o fac, nu stau să cercetez prea mult locaţia, nu că ar conta foarte mult, având în vedere că majoritatea pub-urilor şi cluburilor sunt localizate în clădiri care stau să pice.

Nu mi se pare normal ca, adevărate bombe cu ceas, să fie deschise publicului larg, în condiţiile în care, inconştient, majoritatea plăteşte un bilet către moarte. Sala Palatului, Teatrul Nottara şi majoritatea clădirilor din centrul Bucureştiului au grave probleme. Sunt locuri în care mergeam cu entuziasm şi  savuram cu plăcere fiecare moment.  Suntem responsabili de faptele noastre şi nu sunt absurdă atunci când vine vorba despre lucruri iminente. Dar atunci când alţii sunt responsabili, mi se pare normal să se facă ceva. Cu toate că nu îmi doresc un Bucureşti pustiu, sunt de acord ca toate clădirile cu risc mare de prăbuşire sau cele care nu  sunt avizate din punct de vedere legal, să fie închise.

Despre ceea ce s-a întâmplat la Paris, nu am ce să spun. Îngrozitor!

Ştiu că oricând şi oriunde mi se poate întâmpla ceva, dar nu pot să trăiesc cu teamă la fiecare pas.

Apropo de asta, mâine plec la Roma… Sper să mă şi întorc 🙂

Să auzim numai de bine!

DSCN4341

Advertisements

Început de toamnă

Scriu din ce în ce mai rar şi de fiecare dată când mă decid să mai postez ceva, mă apuca o nostalgie inexplicabilă. Astăzi poate că este de vină vremea rece de afară. În casă este cald şi bine, dar norii negri întunecă totul în calea lor. Sau poate că doar răceală este vinovată.

În majoritatea articolelor mele am scris despre oamenii din jurul meu, aşa cum i-am perceput în anumite momente.

Pe parcursul vieţii cunoaştem o mulţime de oameni. De unii ne ataşăm involuntar, iar pe alţii îi respingem aparent fără motiv pentru că pur şi simplu nu ne face plăcere prezenţa lor. Se întâmplă uneori că unii dintre cei de care ne-am ataşat să ajungă într-un punct în care să ne respingă şi asta să ne provoace indignare şi poate chiar suferinţă. De asemenea, se întâmplă şi ca totul să fie natural şi firesc, iar drumurile noastre să se despartă fără motiv, dar într-un mod liniştit şi uşor de uitat. În cele mai multe cazuri nu suntem capabili să empatizăm şi suntem foarte egoişti. Anii trec şi ajungem să ne reîntâlnim cu toţii, în diferinţe momente în care nici nu ne aşteptam. Cum reacţionăm? Ciudat. Timpul îşi pune amprenta asupra tuturor, iar experienţele de viaţă la care suntem supuşi ne schimba modul de a gândi, de a acţiona, de a simţi.

Reacţionăm întotdeauna diferit, chiar şi în situaţii asemănătoare şi unii dintre noi sunt cu adevărat jucători. Viaţa nu este o glumă, dar sunt momente în care chiar trebuie să luăm totul în râs. Reîntâlnirile întâmplătoare cu oameni uitaţi de vreme ne transforma în actorii unui film bun sau foarte prost, depinde doar de noi. E foarte interesantă reacţia noastră, evidentă şi reprimată în acelaşi timp, de teamă de a fi judecaţi greşit. Suntem oameni şi simţim, chiar dacă uneori ne-am dori să fim imuni şi atunci când ne doare sufletul. Ochii sunt singurii care nu mint, cu siguranţă, iar o privire ţine locul milioanelor de cuvinte. E amuzant şi e şi ciudat în acelaşi timp. Viaţa este plină de întâmplări frumoase şi de întâmplări urâte, dar indiferent de natura lor, toate sunt păstrate într-un loc în sufletul nostru.

apus de soara rhalooka blog

De 5 ani împreună

Au trecut 5 ani de la primul cuvânt, 5 ani de poveşti, presăraţi cu înfrângeri şi victorii. Nu suntem şi nici nu am fost vreodată în război, dar aşa îmi place să spun acum. Ţi-am împărtăşit multe dintre trăirile mele şi mulţi au empatizat cu noi. Au fost momente în care am ales să dispar, uneori din ignoranţă, alteori din cauza altor factori, exteriori. Astăzi, după 5 ani şi o lună îţi urez un călduros “La mulţi ani, dragul meu blog!”.

La multi ani!

Pe 10 februarie s-au împlinit 5 ani de când am acest blog. Deseori am privit în urmă şi am recitit primele articole… Acum simt că citesc despre altcineva şi parcă îmi vine să şterg tot ceea ce nu mă mai reprezintă. Însă realizez că toate sunt parte din mine şi mi se pare firesc să rămână acolo unde sunt.

M-am schimbat, m-am maturizat pe parcursul acestor ani şi cred că se vede şi din felul în care scriu. Am învăţat diverse lucruri despre platforma blogului şi am încercat să le aplic. Am învăţat să îmi citesc postările de mai multe ori şi să îmi repar greşelile involuntare. Mai greşesc şi acum, ştiu asta şi nu mă voi considera vreodată omul perfect.

În urmă cu 5 ani eram studentul rebel, veşnic în căutarea a tot ceea ce este mai frumos şi mai bun. Anii au trecut şi am ajuns să mă autodescopăr, să îmi găsesc stabilitatea emoţională care de multe ori mi-a jucat feste. M-am căsătorit cu bărbatul perfect pentru mine, omul care mi-a fost alături mereu şi astfel mi-am găsit liniştea sufletească de care aveam atâta nevoie. Nu îmi place să îmi strig fericirea în gura mare, dar acest moment important din viaţa mea trebuie menţionat. Am renunţat la capriciile specifice vârstei şi am început să mă transform într-un adult cu responsabilităţi. Am pus bazele unei mici afaceri, care înainte de toate este o mare pasiune – Quilling for You şi am învăţat că nu trebuie să mă “războiesc” cu cei care nu mă plac şi nu mă pot înţelege. Deseori am scris despre multe lucrurile pe care le-am învăţat pentru că acesta este modul meu de a conştientiza unele aspecte “întâmplătoare” ale vieţii.

Blogul m-a ajutat mult pe tot parcursul acestor ani. M-am exprimat în scris ori de câte ori am simţit nevoia. Am scris despre mine şi despre cei din jurul meu într-un mod subiectiv, bineînţeles. Unele articole au ajuns să fie citite de cine trebuia, altele nu. Nu am căutat răspunsuri acolo unde ştiam că nu le voi primi şi au fost şi cazuri în care totul a reprezentat doar o revoltă asupra propriei persoane. Pe de altă parte am ales ca unele momente importante din viaţa mea, fie frumoase, fie mai puţin frumoase, să le trăiesc în tăcere.

Acest blog arată o parte din mine pentru că nu încerc să par ceea ce nu sunt. Mă bucur că am avut ocazia de a cunoaşte oameni frumoşi de la care am avut ce învăţa. Recunosc faptul că nu sunt un blogger veritabil şi nu am obiceiul de a citi fiecare postare a celor care au ceva de spus. Sunt câteva bloguri pe care le citesc mereu pentru că reuşesc să îmi capteze atenţia şi acest lucru îmi place foarte mult.

E minunat atunci când mă regăsesc în unele articole scrise de alţi blogeri. Se spune că nu există lucruri întâmplătoare şi că în viaţă totul se întâmplă cu un anumit scop, însă îmi place totuşi să cred că există coincidenţe.

“Visează că şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.” James Dean

Şi am spus DA

A fi iubit e ceva minunat. A iubi este ceva sfânt.

Iubesc şi sunt iubită. Am această certitudine în viaţa mea.

Nu am vrut să scriu despre ceea ce trăiesc şi mereu am încercat să păstrez pentru mine toate clipele frumoase pe care le-am simţit şi le simt tot mai des.

În fiecare an, pe 19 septembrie este o sărbătoare în viaţa mea de cuplu. Am vrut să păstrăm această tradiţie, aşa că, exact în ziua în care am împlinit 4 ani de iubire, am decis să ne unim destinele în mod legal. Chiar dacă vremea a fost uşor capricioasă, emoţiile ne-au cuprins pe amândoi şi nu am mai simţit ploaia rece de toamnă.

Am spus un da uşor tremurat. Mă simţeam de parcă timpul se oprise în loc.

Raluca&Narcis

Acum mai mult ca niciodata, simt că acesta este omul potrivit, sufletul cald şi blând de care aveam nevoie. Este omul care îmi dedică totul, omul fără de care nu ştiu dacă aş putea merge mai departe. Îmi oferă siguranţă, protecţie şi dragoste necondiţionată. El este noua mea familie, fratele, prietenul, iubitul, soţul şi viitorul tată al copiilor mei. El este jumătatea mea.

Am trecut împreună prin moment dificile, ne-am pus relaţia la încercare de multe ori până când am reuşit să ne cunoaştem cu adevărat. I-am greşit, mi-a greşit, dar ne-am iertat de fiecare dată pentru că dragostea şi comunicarea ne-au ajutat să ne punem totul în ordine, în ordinea noastră.

Peste o săptămână voi îmbrăca rochia de mireasă şi ştiu că atunci voi fi cu adevărat emoţionată. Numai când mă gândesc, simt un fior care îmi dă târcoale.

Sunt o persoană tradiţionalistă. Îmi place să respect obiceiurile lăsate din străbuni şi voi încerca şi la nunta mea să urmez câteva dintre ele. Nunta  pentru mine reprezintă ceva foarte important, este un moment din viaţă pe care mi l-am dorit dintotdeauna.

Nu îi inţeleg pe cei care sunt contra căsătoriei şi chiar militează împotriva celor care fac acest pas. Am tot vazut în ultima vreme fel şi fel de articole ciudate pe această temă şi sincer nu mă mai  chinui sa gasesc explicatii. Fiecare e liber să decidă în dreptul său, dar nu cred că este in regulă să se emită teorii aberante şi “general” valabile.

Suntem cu toţii diferiţi, din fericire!

O nouă iulie

Luna iulie este a mea. Mereu am simţit asta. E luna în care mama m-a născut după cumplite suferinţe.

Dacă aş şti că aceasta e ultima lună din viaţa mea, aş face din fiecare zi câte o sărbătoare.

Dacă aş şti că mâine nu voi mai vedea lumina zilei, aş săruta mâinile care m-au crescut până când buzele mi s-ar usca de atâta recunoştinţă.

Dacă aş şti că e ultima noapte lângă tine, te-aş ruga să mă ţii în braţe până la răsărit, dorindu-mi să te iau cu mine în visul veşnic.

Dacă aş şti că totul se sfârşeşte mâine, aş lăsa multe lucruri neterminate, dar nu din nepăsare, ci din prea multă dăruire faţă de fiecare dintre cei care contează.

viata

Dar ştiu că timpul îmi este prieten şi nu mă poate părăsi tocmai acum când mai am atâtea de făcut.

Mă îndrept către o vârstă memorabilă, o vârstă care mă va transforma într-o femeie cu adevărat, chiar dacă voi rămâne pentru totdeauna fata mamei şi băiatul tatălui.

Urmează să mă căsătoresc cu bărbatul care îmi este alături de patru ani de zile, omul care m-a iubit din prima clipă şi alături de care am crescut frumos. Am avut norocul de a-l întâlni atunci când aveam mai mare nevoie de un suflet cald care să mă însoţească în viaţa aceasta tumultoasă pe care o avem, într-o mai mică sau mai mare măsură, fiecare dintre noi. E mare lucru să găseşti un om care să fie parte din tine atât pe furtuna, cât şi pe vreme bună.

Mereu am crezut că viaţa ne da ceea ce meritam, chiar dacă uneori suntem mâniaţi pe ea şi o credem nedreaptă. Dacă mă aflu aici unde sunt acum, înseamnă că am fost răsplătită pentru tot ceea ce am făcut, bun sau rău, conştient sau inconştient.

Mă bucur de viaţă, acum poate mai mult ca niciodată. Mă copleşeşte numai gândul că urmează, cu paşi repezi, ziua mult aşteptată.

Începutul vârstei de 25 de ani reprezintă sfârşitul burlăciei mele. Deja mă năpădesc emoţiile şi uneori simt că sunt într-un film, poate că filmul vieţii mele.

Iubesc şi ştiu că totul are un sens pe această lume şi nu există lucruri întâmplătoare.