Fantomele trecutului [1]

Traiesc in prezent, sunt convinsa de acest lucru.

Sunt pusa pe ganduri de multe ori din cauza unor “fanotome” ca ma bantuie cand si cand.

Am o relatie minunata, solida si de viitor. Iubesc din tot sufletul. Am o alta viata, o noua viata pe care o construiesc in fiecare zi. Sunt sigura pe ceea ce fac si pe ceea ce vreau sa fac.

Toate aceste elemente, probabil ca ma duc, uneori, cu gandul in trecut, la relatii pe care le-am avut. In mare, au fost constructive  si m-au format pentru ceea ce sunt astazi.

Am iubit si am fost iubita. Prima dragoste nu se uita, indiferent de timpul care trece peste ea. Asa simt si eu, ori de cate ori imi vin in minte pasaje din trecut. A fost ceva magic, presarat cu foarte multe copilarii, specifice varstei. Aveam 15 ani, tocmai pasisem in clasa a 9a. Eram boboaca 🙂 El, cu 4 ani mai mare, terminase liceul si intrase la facultate. Cu toate ca ar fi trebuit sa fie o mare diferenta intre noi, in realitate nu a fost asa. Imi amintesc, zambind, ca la prima intalnire, eram amandoi emotionati, sinceri, timizi…

Pe atunci, baietii, fetele, absolventii de liceu in general, erau altfel, relatiile erau altfel. Acum, absolventii de liceu au cu totul alte preocupari si prioritati. Eu prefer sa raman cu gandul la generatia mea, la bunul simt si la educatia de calitate.

Revenind la “fantome”, prima iubire s-a desfasurat parcursul anilor de liceu, cu nenumarate despartiti si tentative de impacare. In cele din urma, totul s-a sfarsit. Era de asteptat. Ne schimbasem foarte mult, insa nu in acelasi ritm. Era clar ca nu ne mai potriveam.

Dupa liceu, am intrat la facultate si m-am mutat in Bucuresti. Aici am inceput o alta etapa din viata, m-am maturizat treptat si am inceput sa vad lucrurile altfel. Dupa o relatie care mi-a consumat multe resurse, am decis ca e mai bine sa ma distrez si sa las de o parte sentimentele si angajamentele. Din acest motiv, uneori, ma simt vinovata pentru ca am facut unele persoane sa sufere. Am cunoscut diferite persoane, mi-am facut multi prieteni cu care ieseam in cluburi si ma distram. S-a intamplat ca, de cateva ori, sa fie vorba despre “indragosteala”. Din pacate, nu reciproca. Nu cred ca eram pregatita pentru asa ceva. Cel putin asa pot sa imi explic lucrurile, acum.

Ei bine, timpul a trecut, imi pare rau pentru toate greselile pe care le-am facut, voluntar si involuntar. Intotdeauna imi asum tot ceea ce fac. Ar mai fi multe de zis, chiar foarte multe multe, insa prefer sa le pastrez in sufletul meu. Pot afirma cu cetitudine ca am avut parte de oameni de calitate care m-au respectat si m-au indragit. Sau cred ca am avut noroc…

Dupa toate acestea, sunt convinsa ca totul are un scop in viata, nu e ceva intamplator si fiecare isi gaseste jumatatea la  momentul potrivit.

Cu totii avem de invatat din toate experientele din trecut !

foto de aici

Fantomele trecutului [intro]

De multa vreme ma gandesc sa scriu despre acest subiect.

Cand spun “fantomele trecutului” ma refer la experientele din trecut, placute si mai putin placute, care ma bantuie, in anumite momente din viata. Poate unii dintre noi nu vor sa recunoasca acest aspect, insa tuturor ni se intampla. E firesc atata timp cat nu ne pierdem memoria.

Ei bine, mi-am propus sa vorbesc despre anii de scoala, culminand cu examenul de bacalaureat, admiterea la facultate si la master, despre micile relatii copilaresti, despre anii copilariei si pierderea unor persoane foarte dragi mie. Vor urma articole separte, pe fiecare sectiune in parte.

Le numesc generic “fantome” pentru ca mi se intampla, uneori, sa ma “bantuie”, sa ma decoecteze de tot ceea ce vreau sa fac si sa imi duca gandul departe. Deseori zambesc atunci cand le “revad”, uneori ma rusinez si alteori ma intristez. Cand ma incearca trairile din urma  incerc sa ma gandesc, fortat, la altceva.

Cu toate acestea, sunt fericita cu toate amintirile pe care le am si ma simt foarte bogata cu ele. Sunt amintiri constructive, zic eu!

Mi-e dor

mi-e dor de tot ceea ce am trait pana acum.

mi-e dor de primii ani, de dragalasenia parintilor mei, de prima zi de gradinita, de clasa I, de scoala generala si nu in ultimul rand de liceu. nu am avut un colectiv strans in scoala, insa m-am apropiat de unii dintre profesori si colegi. atunci mi-am facut primii prieteni, iar pe unii dintre ei i-am pastrat si acum. mi-e dor de teama din scoala generala cand stateam gramada in banca indiferent daca invataseram sau nu. pe vremea aia nu ajunsese notiunea de “chiul” printre noi. doar eram in clasa de elita, la naiba. 🙂

nu am sa uit ca aveam cativa baieti in clasa pe care ii innebuneam in fiecare zi… cu cartile in cap 😀 eram si noi mici si ne distram, dar cred  ca stiam de pe atunci ca nu vom mai avea o asemenea ocazie de razbunare pe sexul asta “tare”. de asemenea stiu ca eram un copil “guraliv” as zice. aveam obiceiul de a vorbi mult si pe atunci. si nu de putine ori a venit mama la scoala pentru sedinte “intime” cu diriginta intrucat eu si Alina deranjam orele. eram zburdalnice rau, iar rasul era punctul nostru forte. asa de frumos mai era:)

s-a dus si generala cu plansete si despartiri grele…. insa cu multi am ajuns la acelasi liceu, in aceeasi clasa…pardon, colegiu 🙂 si in liceu au fost momente frumoase, oameni noi, insa nimic impresionant. am fost mult prea indiferenti unii cu altii, iar prieteniile

Omul in gri

te-ai trezit mai devreme decat de obicei, privesti pe ferestra si vezi ca totul pare sa se schimbe in ochii tai inlacrimati.

nu poti sa iti dai seama ce se intampla cu tine, pari dezamagita de cursul zilelor si te gandesti ca trebuie sa faci ceva pentru ca vremea sa fie mai blanda cu tine. si nu te mai alina amintirea zilele trecute ca altadata…te-ai luptat mult prea mult cu tot ceea ce presupune trecut si nu un prezent continuu asa cum credeai pe acea vreme. ai iubit, stiu asta….am vorbit de multe ori despre tot ceea ce simteai si stii ca te intelegeam si te sprijineam. dar a venit timpul sa realizezi ca totul a trecut, multi ani s-au revarsat peste voi, certuri si iar certuri, priviri dubioase, grele, dar pline de afectiune uneori. iti trezea acelasi sentiment ori de cate ori il auzeai, il priveai sau doar vorbeati pe messenger. el a fost prima ta dragoste. SINGURA! esti de parere ca nu il vei uita niciodata, ca a insemnat mult prea mult pentru tine si nu ai fost “capabila” sa il tii langa tine in continuare. te contrazic! oamenii vin si pleaca foarte usor din viata noastra. mereu alte lucruri, alte trairi, alte intrebari, niciun raspuns. lumea parca graviteaza in jurul nostru. bucuriile de ieri par a deveni deceptiile de azi, speranta de maine se va tranforma in iluzia unui nou inceput. nu vom intelege vredata  de ce trecutul se revarsa mereu asupra prezentului. trebuie sa te gandesti mereu ca si “ei” sunt niste simpli oameni ca si noi, fara vreo putere exceptionala ca in basm 🙂

cand eram in liceu stii prea bine ca majoritatea am scris pe ultima pagina a caietului citatul:

“Am respirat adand sufletul tanar al zorilor si am inteles ca totul e trecator in iubire, ca ma cheama o viata noua, alta viata…un ideal care nu te inseala ca o simpla pereche de buze. “

destept om acest Camil Petrescu 🙂
ai incredere in tine. eu oricum am!