Poșta Română

De o perioadă de timp, o parte din viață mi-o petrec la Poșta Română. Nu pentru că, din neșansă, m-aș fi angajat acolo, ci pentru ca trimit colete și sunt nevoită să stau deseori la cozi. Am reușit să mă lămuresc, între timp, care ar fi orele potrivite pentru a evita aglomerația, dar cum punctualitatea nu prea reprezintă ceva care să mă reprezinte, mai dau rateuri uneori.
Așadar, ce vreau să spun despre angajații Poștei Române este faptul că sunt cei mai triști oameni cu care am interacționat vreodată. Sunt mereu scârbiți de ceea ce fac, de locul în care sunt sau de oamenii care îi deranjează cu întrebări, stupide, probabil din punctul lor de vedere, dar logice pentru noi ăștia cu capul pătrat. Ștampilele alea extrem de zgomotoase îmi sparg creierii de n ori, mai exact de cate două ori înmulțit cu toți oamenii care sunt înaintea mea. Si daca mai am și ghinionul să mă ” împrietenesc “, stând la coadă,  cu oameni nevorbiti, e clar ce mă așteaptă. Să nu mai spun de cum arăta clădirea în sine, probabil că este nerenovata de pe vremea răposatului.
În ceea ce privește timpul de livrare, nu mă pot plânge foarte tare. Durează, în general, două zile, indiferent de orașul din care este destinatarului. Chiar și dintr-un sector în altul al Bucureștiului durează tot două zile? De ce? Nu aș putea spune. Probabil coletul dă o tură pe la Brăila și apoi se întoarce. Cine știe?!
Prețul, în schimb, este unul accesibil pentru cumpărător și, din acest motiv, suntem tot mai mulți care, vrem nu vrem, apelam la acest serviciu.
Despre curierul rapid, în articolul următor 🙂 Nu este fără pată nici el, indiferent de firmă.
Tu cum zici că îți petreci timpul? Tot pe la Poșta Romană? 😀

Dorinţe la început de an

Cred că fiecare dintre noi îşi doreşte ca Anul cel Nou să fie mai bun decât cel precedent. Unii au dorinţe precise, alţii ştiu doar ce vor să nu li se mai repete. Încerc să sintetizez câte dorinţe personale care sper să mi se îndeplinească. Astfel că, în anul 2014 îmi doresc:

• Să călătoresc. Anul 2013 a fost unul mai sărac în călătorii. Am reuşit să ajung de două ori la munte, o dată la la Sâmbătă de sus, de 1 mai şi prin iunie la Valea Doftanei. Ambele plimbări au fost de câte 2 zile, în weekend-uri. De asemenea am fost şi la mare, în Vama Veche, la festivalul Folk you. Prima dată am fost în Vamă cu un an înainte, în 2012 şi mi-a plăcut foarte mult. Mi-am propus să ajung în fiecare an la Festival şi sper să reuşesc să păstrez tradiţia. Ultima călătorie, dar cea care poate că a substituit multe altele a fost în Mexic, de pe 8 octombrie şi a reprezentat “luna” de miere. A fost cu adevărat de miere şi voi încerca să scriu un articol detaliat pe această temă şi cu multe sugestii pentru cei care îşi doresc să ajungă acolo.
• Să scriu mai des pe bloguri. După cum ştiţi, pe lângă acest blog, care în curând împlineşte 5 ani, din noiembrie 2012 am lansat un al doilea blog- Quilling for you. Îmi doresc ca în acest an să scriu mai des pentru că de subiecte nu duc lipsă. De fiecare dată amân momentul în care să încep un nou articol, iar după îndelungi amânări, consider că nu mai are sens să îl mai scriu. Şi uite aşa trec zilele, săptămânile şi uneori chiar şi lunile în care nu postez ceva.
• Să transform Quilling for you într-un brand cunoscut. De un an şi ceva, de când am lansat Quilling for you, consider că nu am promovat suficient ceea ce fac. De sărbătorile de iarnă, atât în 2012, cât şi în 2013 comenzile au explodat, dându-mi astfel încrederea că se poate mai mult. Mi-am lărgit aria produselor şi am început să realizez obiecte potrivite pentru orice ocazie şi nu numai pentru sărbătorile de iarnă (globuri de Crăciun, felicitări tematice) sau pentru cele de Paşte. În 2013 mi-am realizat invitaţiile pentru nunta şi aprecierile celor care le-au primit nu au încetat să apară. În decembrie, pe lângă produsele comandate pentru sărbători, am avut de realizat primele mărturii din quilling pentru un botez. Am primit suficiente semnale că se poate mai mult, că aş putea reuşi să duc aceasta pasiune pe cele mai înalte culmi. În 2014 vreau să-mi demonstrez acest lucru.
• Să petrec mai mult timp cu cei dragi. Încă din copilărie adoram să merg în vizită la rude împreună cu părinţii mei. Eram şi mai fericită atunci când eram gazde şi casa ne era plină cu musafiri. Din comoditate, pe măsură ce anii au trecut, am început să îmi vizitez rudele şi prietenii, de cele mai multe ori, atunci când era un anume eveniment, o aniversare şi mai puţin pur şi simplu, fără motiv. Anul acesta îmi doresc să fructific fiecare zi, să îmi fac timp pentru toţi cei dragi. Ei sunt singurii care merită!
• Să nu mai am parte de oameni rău intenţionaţi. În 2014 sper să nu mai am parte de momente neplăcute cauzate de prieteni închipuiţi. E cel mai trist atunci când realizez că există oameni pe care i-ai invitat în casa ta, i-ai pus la masa ta şi i-ai tratat ca pe cineva din familia ta şi, din umbră, te-au săpat în cel mai ordinar mod. E dezamăgitor şi revoltător în acelaşi timp. Anul acesta sper să fie altfel din acest punct de vedere.
• Să rămânem toţi. Când spun toţi, mă refer la absolut toate persoanele dragi. Viaţa este imprevizibilă şi oricând putem să devenim mai puţini. Sper ca şi Crăciunul lui 2014 să ne găsească pe toţi la masă, aşa cum s-a întâmplat în ultimii patru ani.

Sunt sigură că 2014 a venit plin cu surprize. În decembrie voi face bilanţul.

Până atunci, vă doresc să aveţi un 2014 exact după sufletul vostru! 🙂

Viata nu inseamna…

“Viata nu inseamna sa astepti ca furtunile sa treaca, ci sa inveti sa dansezi in ploaie.”

Nu iubesc foarte mult ploaia, spre deosebire de altii, dar incerc sa invat sa dansez la bratul ei. E placut, e racoritor si mai ales….e ceva nou.

Furtunile nu trec atunci cand ne dorim, ci doar atunci cand vor ele. Timpul e relativ, iar norii apar si dispar fara sa ne dam seama.

Cine suntem de fapt? Niste valuri care se sparg in larg??? Sau niste picaturi de ploaie care se pierd in pamantul insetat???

Totul e relativ in viata. Astazi suntem, maine putem sa disparem pentru totdeauna.

Cred ca important este sa traim clipa si sa reusim sa trecem peste piedicile care ni se ivesc in drum. La un moment dat vom cobori intr-o anume statie si atunci totul poate sa devina nimic…

Acum te vad printr-o sticla pentru ca ochii nu imi mai sunt de un real folos. Chiar daca se spune ca “nimic nu dispare, totul se transforma”, eu cred ca de fapt realitatea e alta…

Explodezi sau arzi mocnit?

Esti calm? Orice se petrece in jurul tau nu te poate face sa iti iesi din minti? Esti cel care aplaneaza conflictele? Iubesti linistea si armonia?

Esti impulsiv? Rabdarea e inamicul tau? Reactiile tale ii sperie pe cei din jur?

Sunt de parere ca nu exista oameni foarte calmi in orice situatie sau oameni vulcanici permanent. Cei calmi au deseori rolul de a-i tempera pe cei impulsivi, asa cum cei impulsivi ii mai trezesc la realitate pe cei excesiv de calmi. Cred ca cele doua fac o casa buna impreuna.

In ceea ce ma priveste, nu as putea spune ca sunt o persoana calma, dar nici 100% impulsiva. Deseori tolerez foarte multe lucruri, dar si cand ajung la saturatie…explodez.

Cei apropiati ma cunosc si stiu ca momentele mele vulcanice sunt incheiate cu scuzele necesare si cu motivatia comportamentului meu.

Asta nu inseamna ca am doua fete (asa cum considera unii dintre cei care cred ca ma cunosc), ci doar un temperament aparte 🙂 care deranjeaza uneori. Spun lucrurilor pe nume, chiar daca nu o fac mereu intr-o maniera eleganta. Nu imi plac linguselile, minciunile si ripostez atunci cand consider ca e cazul.

Stiu ca uneori gresesc si ar trebui sa ma temperez, insa nu mereu reusesc. Regret deseori momentele de izbucnire si constat cu dezamagire ca timpul nu mai poate fi dat inapoi.

Cred ca  mereu e important sa ne dam seama  de greseli, chiar daca trece mult timp peste noi. De asemenea trebuie sa incercam sa remediem orice situatie care nu este in regula in sufletul nostru.

Deseori, regretele sunt in zadar, iar remuscarile trecutului nu ne lasa sa mergem mai departe. Dar poate ca asta este si esenta vietii…nu stiu…

 

 

 

Ce inseamna sa iubesti?

Un lucru este cert: fiecare iubeste in felul sau si pentru ca suntem unici, nu exista doua iubiri identice. E posibil ca, dupa o relatie esuata, sa cautam in urmatoarea ceea ce nu am avut in prima sau, paradoxal, sa cautam o persoana “identica” cu cea pe care tocmai am pierdut-o.

Iubirea nu are limite, nu are reguli sau retete demne de urmat.

Iubirea nu se masoara in minute, ore, zile, luni, ani. Iubirea se simte, si ceea ce simtim nu putem exprima in cuvinte.

Multi spun ca timpul le aranjeaza pe toate, timpul ne face sa ne vindecam si sa iubim sanatos, fara bube sau tumori in comportament. Nu sunt de acord in totalitate cu asa ceva, cred doar ca timpul ne maturizeaza si ne face sa gandim mai mult decat sa simtim, ne face capabili sa ne aparam sufletul cu puterea mintii.

A te complace intr-o situatie de care esti constient ca nu duce la ceva bun, a spera la nesfarsit ca vei obtine ceea ce credeai, inconstient, ca ai deja, inseamna, de fapt, a merge  legat la ochi pe un drum pe care il cunosteai foarte bine si stiai ca nu ai cum sa te impiedici, pana cand, cineva, invizibil parca, iti muta obiectele si te trezesti cazut la pamant in total necunoscut si atunci poate ca ai nevoie de o mana salvatoare care sa te ghideze.

Cam asa cred  ca e si cu dragostea, dragostea adevarata care se simte, nu se spune, se construieste, nu se fura, se castiga, nu se cumpara, se dizolva, nu se pierde…

foto de aici