Am crescut!

Astăzi împlinim 4 ani! La mulţi, mulţi, mulţi ani!

Am crescut!

În primele articole publicate pe acest blog scriam despre unele momente importante din viaţa mea. Eram transparentă şi îmi strigam bucuriile şi tristeţile. Între timp m-am maturizat şi am început să abordez teme dintre cele mai diverse, am promovat evenimente de interes naţional, am făcut apel la spiritul vostru civic, dragii mei.

Îmi pare rău pentru că uneori trec zile, săptămâni, chiar şi luni în care nu mă simt capabilă să public noi articole. Nu mi-am dorit să transform acest blog într-un jurnal, ci am încercat să îmi transpun trăirile şi emoţiile în “pilde” pentru oricare dintre voi.

Acest blog a devenit un copil mai mare pentru că, după cum ştiţi, în noiembrie 2012 am lansat un alt blog în care îmi exprim pasiunea pentru quilling. Îmi doresc foarte mult ca şi acest “copilaş” să ajungă la onorabila vârsta de 4 ani.

Mă bucur nespus de mult pentru că am avut prilejul de a cunoaşte oameni noi prin intermediul blog-ului. Oamenii sunt atât de diferiţi, încât orice “efort” pentru cunoaşterea lor este absolut încântător…

Criticile apar în orice domeniu, dar întotdeauna am fost de părere că ele sunt constructive. În urmă cu 4 ani eram mâhnită de cuvintele unora pentru că nu ştiam să extrag ce e mai bun din ele. În toţi aceşti ani, au început să curgă şi aprecierile şi spun acest lucru lăsând la o parte modestia, ci exprimându-vă recunoştinţa. Fără voi toţi nu aveam cum să ajung până aici! Vă mulţumesc din suflet şi sper să mă mai vizitaţi, din când în când!

* foto de aici

19 septembrie

Astazi este o zi mare. Chiar daca cerul este innorat, eu vad numai soare in fata ochilor. Am trecut intr-o noua etapa din viata mea. Nu gasesc cuvintele potrivite pentru a putea exprima tot ceea ce simt.

Stiu doar ca sunt extrem de fericita si implinita. Am avut parte de multe suprize inca de la ora 00:00 si ziua inca nu s-a incheiat. Sunt emotionata…Astazi te iubesc mai mult ca ieri, dar poate mai putin ca maine.

Dragoste in cuvinte

Cand ma privesti in ochi simt ca pamantul imi fuge de sub picioare,

Privirea ta ma patrunde pana in adancul sufletului

Inima incepe sa bata neincetat

Palmele mi se umezesc din cauza emotiilor…

Cand ma atingi, simt ca zbor spre infinit,

Picioarele nu ma mai asculta,

Ochii nu mai vad,

Buzele devin pecetluite…

Zambesc,

Zambesti….

Cu un gest timid,

Mana ta o prinde strans pe a mea

Si  plecam spre nicaieri…

Sfarsit de iulie

A trecut si luna iulie si iata ca se apropie o noua aniversare care lasa in urma un an plin de evenimente.

Am mai crescut din toate punctele de vedere. Am invatat si in continuare fac acelasi lucru. Simt nevoia sa evoluez permanent. Simt nevoia sa stiu tot.

Ador sa vad omul frumos. Sa descopar, sa simt, sa am.

In cei 23 de ani am facut multe greseli pe care nu le-am constientizat la momentul respectiv. Acum, privind in urma, stiu ca am invatat sa iert si sa pastrez ceea ce stiu ca merita o a doua sansa. Am invat sa am grija de mine, am invatat sa risc, sa pierd si sa castig. Am invatat, nu in ultimul rand, ca nimic nu e intamplator in viata.

O zi mare!

Miercuri, 27.06. 2012, a fost ziua cea mare. S-a mai scurs o etapa din viata mea. De miercuri nu mai am statutul de studenta.

Cu emotiile firesti, mi-am sustinut lucrarea de disertatie care s-a dovedit un succes. Am luat nota 10 si astfel am incheiat acest capitol intr-o nota optimista. Sunt constienta si in acelasi timp dezamagita ca aceasta nota nu reprezinta un plus catre un viitor loc de munca, insa ma face totusi fericita.

Ma simt fericita ca eforturile pe care le-am depus in realizarea lucrarii au fost evaluate corect. Am pus mult suflet in fiecare pagina redactata mai ales ca si subiectul a fost unul sensibil, emotionant.

Chiar daca nu sunt la vreo decernare de premii, acest succes il dedic bunicii mele, in memoria careia mi-am si ales tema lucrarii si anume “Pierderea unei persoane. De la suferinta la rezilienta”. Stiu ca nu suna extraordinar, am intampinat dificultati in alegerea titlului, insa continutul e mult mai important.

Asadar, s-au scrus 5 ani in sanul Facultatii de Sociologie si Asistenta sociala, o facultate de suflet de care, cu siguranta, o sa imi fie dor. Recomand cu mare drag si cu mare incredere sa urmati cursurile aici, insa numai daca sunteti cu adevarat pasionati de domeniul asistentei sociale. In ceea ce priveste locurile de munca, trebuie sa stiti inca de la inceput ca oferta este limitata, iar resursele materiale minime. Din acest motiv este o meserie de suflet, daruiesti incredere, dragoste, o parte din tine si primesti satisfactia morala, respectul celor pe care ii ajuti si experienta de viata.

Este greu de explicat in cuvinte ceea ce presupune aceasta meserie, insa cei ce cunosc domeniul, stiu ce vorbesc.