O zi mare!

Miercuri, 27.06. 2012, a fost ziua cea mare. S-a mai scurs o etapa din viata mea. De miercuri nu mai am statutul de studenta.

Cu emotiile firesti, mi-am sustinut lucrarea de disertatie care s-a dovedit un succes. Am luat nota 10 si astfel am incheiat acest capitol intr-o nota optimista. Sunt constienta si in acelasi timp dezamagita ca aceasta nota nu reprezinta un plus catre un viitor loc de munca, insa ma face totusi fericita.

Ma simt fericita ca eforturile pe care le-am depus in realizarea lucrarii au fost evaluate corect. Am pus mult suflet in fiecare pagina redactata mai ales ca si subiectul a fost unul sensibil, emotionant.

Chiar daca nu sunt la vreo decernare de premii, acest succes il dedic bunicii mele, in memoria careia mi-am si ales tema lucrarii si anume “Pierderea unei persoane. De la suferinta la rezilienta”. Stiu ca nu suna extraordinar, am intampinat dificultati in alegerea titlului, insa continutul e mult mai important.

Asadar, s-au scrus 5 ani in sanul Facultatii de Sociologie si Asistenta sociala, o facultate de suflet de care, cu siguranta, o sa imi fie dor. Recomand cu mare drag si cu mare incredere sa urmati cursurile aici, insa numai daca sunteti cu adevarat pasionati de domeniul asistentei sociale. In ceea ce priveste locurile de munca, trebuie sa stiti inca de la inceput ca oferta este limitata, iar resursele materiale minime. Din acest motiv este o meserie de suflet, daruiesti incredere, dragoste, o parte din tine si primesti satisfactia morala, respectul celor pe care ii ajuti si experienta de viata.

Este greu de explicat in cuvinte ceea ce presupune aceasta meserie, insa cei ce cunosc domeniul, stiu ce vorbesc.

Advertisements

Fantomele trecutului [2]

Febra bacalaureatului a inceput si inca mai simt emotia de acum 5 ani. A trecut destul de mult timp, insa perioada de dinainte de bac nu o voi uita vreodata.

Pentru mine, acest examen a fost perceput ca si sfarsitul vietii mele. Nu eram capabila sa ma gandesc la facultate, la ce viata frumoasa voi avea. Pur si simplu nu ma vedeam dupa acest examen, nu imi puteam imagina ceva.

Chiar si acum, dupa atata timp, daca as avea posibilitatea sa retraiesc acea perioada, as refuza categoric. Mi s-a parut foarte greu si chiar traumatizant as spune. Mi-a fost frica si am avut mari emotii.Cu siguranta a fost Examenul de Maturitate.

Am invatat si mi-am dorit sa fac ceva cu viata mea. Am dat admitere scrisa la psihologie, la Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala, in cadrul Universitatii din Bucuresti, cu toate ca am terminat mate- info in liceu. Nu am vrut sa fac ASE-ul, nu mi-am dorit asta. Probabil ca as fi facut-o numai pentru partea financiara, insa nu am fost tentata. Am preferat sa fac ceea ce imi place si mi-am asumat dificulatea de a-mi gasi un loc de munca in domeniu, cu o remuneratie minima.

Asadar am trecut prin nenumarate examene pe parcursul facultatii, incepand cu admiterea, completand cu sesiunile si terminand cu examenul de licenta. Toate acestea pana in 2010. Pentru ca am vrut sa imi continui studiile, am dat la master, in cadrul aceleiasi facultati si iata-ma dupa 2 ani de master, in asteptatea sfarsitului lunii sa imi sustin examenul de disertatie.

Am trecut prin nenumarate examene, pe care le-am luat cu brio si imi permit sa ma laud ca am fost integralista 100%. Nu stiu ce inseamna sa am restante, dar asta nu inseamna ca nu am fost studenta cu adevarat 🙂

Stiu ce inseamna viata de camin, clubbing in plina sesiune, chefuri in Regie, nopti albe, flirt, distractie.

Stiu insa si ce inseamna sa mergi la facultate cu mare drag, sa ramai in relatii foarte bune cu profesorii si sa ajungi la concluzia ca viata poate sa fie mai buna si cu cei mai rai dintre noi.

Mi-a placut intotdeauna corectitudinea si am apreciat mereu oamenii cu coloana vertebrala. Toate informatiile pe care le-am acumulat m-au schimbat si m-au transformat in omul ce sunt astazi. Sunt de parere ca e important sa invatam, sa ne dezvoltam ca oameni si sa ne respectam pentru ceea ce suntem.

Asadar, bafta tuturor liceenilor! Sper sa aveti rezultate mai bune decat in anul precedent!

Detinutii propriei gandiri

Din fericire, am avut ocazia de a interactiona cu persoane incarcerate si din acest motiv nu postez acest articol din imaginatia mea.

Nu ma refer la cei care au comis crime cu premeditare, la cei ce sufera de diferite boli care pun stapanire pe ratiunea lor sau la alte cazuri foarte grave despre care nu am cunostinta.

Intrucat ieri am avut placerea de a cunoaste cativa dintre tinerii de la penitenciarul Craiova, vreau sa ma impartasesc aceasta experienta care m-a impresionat. A fost o prezentare inedita in care acesti tineri ne-au incantat prin muzica. Au cu adevarat talent si, de asemenea, stiu sa isi exprime povestea prin versuri.

Au vorbit mai frumos decat multi dintre studentii din sala. Ne-au dat o lectie de viata pe care cu siguranta o voi tine minte mereu.

Am inteles ca oricare dintre noi poate fi in locul lor. Pentru ca avem o familie care a stiut cum sa ne educe si sa ne faca oameni cerebrali, nu inseamna ca le suntem superiori, ci doar norocosi. Ei nu s-au nascut in penitenciar, nu sunt delincventi pe viata. Ei sunt produsul societatii in care traim. O societate lipsita de oportunitati si plina de neajunsuri.

Poate suna bizar, dar asa este…

foto de aici