România mea!

România este ţara mea, a ta şi a tuturor celor care locuiesc aici. Am ales să nu plec definitiv peste graniţe şi nu doresc să mă răzgândesc în această privinţă. Ador să călătoresc şi în toate plimbările de până acum nu am găsit un alt loc pe care să îl simt ca “acasă”.

De aproape 10 ani locuiesc în Bucureşti, după ce timp de 18 ani am trăit într-un oraş necunoscut de majoritatea, oraş devenit cunoscut peste noapte “datorită” unui om care “îşi iubeşte originile într-un mod fără margini”. Dacă numele oraşului nu a ajuns chiar la urechile tuturor, sunt convinsă că numele judeţului vă răsună obsesiv în minte- Teleorman. Mărturisesc cu mare tristeţe în suflet că am ajuns să îmi fie ruşine să spun de unde provin, de teama ironiilor, de altfel fondate, alte majorităţii. Cu toate că părerile sunt împărţite, pentru mine, oraşul natal are o inocenţă cum rar se mai găseşte în ţară, doar pe alocuri alterată de “şmecherii” care fac afaceri pe spatele oamenilor umili şi săraci.

Ceea ce se întâmplă în ţară de la sfârşitul lunii ianuarie este un rău necesar care a reuşit să ne trezească la realitate şi să ne determine să luăm atitudine. Avem o datorie morală faţă de oamenii care au murit la Revoluţie, faţă de cei curajoşi care au ieşit în stradă fără să ştie că nu se vor mai întoarce acasă. Cu această motivaţie principală în minte am fost la proteste în fiecare zi şi sunt mândră de decizia mea.  Am întâlnit oameni frumoşi şi deştepţi, oameni educaţi care au ştiut din prima clipă de ce sunt acolo. Este adevărat că majoritatea a fost constituită din tineri, dar nu din golani care nu au un loc de muncă şi nu ştiu pe ce lume trăiesc. Au fost oameni şi nu lume!

Duminică seara au fost momente emoţionante greu de descris în cuvinte şi cred că se vor repeta. Motivele de revoltă sunt şi vor fi din ce în ce mai multe. Lucrurile din această ţară nu sunt nici pe departe  pe făgaşul normalităţii, deşi cu toţii ne dorim asta. Trebuie să luptăm!

Sper să reuşim împreună să schimbăm ceva, atât pentru noi, cei tineri şi determinaţi, cât mai ales pentru copiii noştri. Îmi doresc o Românie sigură şi mândră de devotamentul tinerilor săi.

Nu mă voi vinde vreodată pentru toţi banii din lume. Văd, simt şi gândesc pentru astăzi, dar mai ales pentru zilele care vor urma. Cei care se mulţumesc cu o amăgire materială sunt, după părerea mea, nişte oameni foarte trişti şi limitaţi. Banii întotdeauna au oferit un confort, râvnit  şi greu de atins şi pe măsură dispunem de mai mulţi, la fel de mulţi vom şi cheltui. Şi, la final, nu ne alegem cu ceva concret. Onoarea, determinare şi tot ceea ce avem în minte şi în suflet sunt singurele averi pe care le putem avea, indiferent de suma din portofel.

Voi încheia acest articol nu înainte de a-mi exprima profundă dezamăgire faţă de doi dintre cei care mi-au fost profesori în facultate: Pavel Abraham şi Hanibal Dumitrascu. Şi mă voi adresa direct:

“-Dragi profesori, mă bucur că v-am cunoscut în momentul în care eraţi nişte oameni simpli şi devotaţi profesiei voastră. Am avut multe de învăţat şi pentru acest lucru, vă mulţumesc! Ce s-a întâmplat între timp? Aţi apărut în mediul public drept formatori de opinie, aţi emis judecaţi nefondate şi aţi agitat şi mai mult spiritele. Nu eraţi voastră cei care îndrumaţi studenţii şi le arătaţi acestora calea cea dreaptă? Acum aţi greşit enorm. Aţi dezamăgit o masă de oameni care v-a apreciat ani în şir. Îmi pare nespus de rău, dar, din păcate, imaginea pe care v-aţi creat-o în ultima vreme, nu mai poate fi “reabilitată”. Mi-aţi oferit o lecţie de viaţă pe care nu o voi uita. Nu pot să vă doresc altceva decât să aveţi parte de banii pe care îi primiţi de la televiziunile pe care le frecventaţi şi sper că sunt suficient de mulţi astfel încât să merite “sacrificiul”!”

Iar pentru noi, ceilalţi, sper să fim perseverenţi şi să luptăm împreună! Numai aşa vom reuşi!

mihai-angiu-foto-5-feb-2017-piata-victoriei

***foto Mihai Angiu

Advertisements