Întotdeauna mi-au plăcut sărbătorile în sânul familiei. Până în acest moment nu am fost plecată de acasă de Crăciun sau de Paşte. De fiecare dată am făcut un popas acasă, în orăşelul meu natal. Mă bucur atunci când mă întâlnesc cu părinţii, cu bunicii, cu verişorii. Trăiesc emoţii care mă proiectează deseori în trecut, atunci când eram mai mulţi.
Sărbătorile ne fac să fim mai buni, indiferent dacă suntem sau nu credincioşi. Este vorba despre febra aia de pretutindeni şi vrem, nu vrem suntem prinşi în mrejele ei.
Mă gândesc deseori la cei singuri şi nefericiţi, la cei pentru care sărbătorile sunt un motiv în plus să se simtă şi mai rău. Presupun că este cumplit să nu poţi să împarţi cu cineva puţinul pe care îl ai. Este dureros să nu ai pe umărul cui să plângi sau să nu şti cu cine să te bucuri atunci când ai o reuşită. Cred că singurătatea este cea mai mare povară pe care o poate duce un om.
Iubesc oamenii şi nu aş putea trăi de una singură. Dacă aş putea, aş face o bucurie pentru fiecare suflet nefericit. Nu întotdeauna simţim că viaţa e dreaptă cu noi. Deseori ne plângem de nimicuri, fără să ne gândim la câte neajunsuri au mulţi dintre noi. În multe situaţii cuvintele nu ajută, ci faptele vorbesc de la sine!
Pace în suflet…
Rhalooka's Blog 