România mea!

România este ţara mea, a ta şi a tuturor celor care locuiesc aici. Am ales să nu plec definitiv peste graniţe şi nu doresc să mă răzgândesc în această privinţă. Ador să călătoresc şi în toate plimbările de până acum nu am găsit un alt loc pe care să îl simt ca “acasă”.

De aproape 10 ani locuiesc în Bucureşti, după ce timp de 18 ani am trăit într-un oraş necunoscut de majoritatea, oraş devenit cunoscut peste noapte “datorită” unui om care “îşi iubeşte originile într-un mod fără margini”. Dacă numele oraşului nu a ajuns chiar la urechile tuturor, sunt convinsă că numele judeţului vă răsună obsesiv în minte- Teleorman. Mărturisesc cu mare tristeţe în suflet că am ajuns să îmi fie ruşine să spun de unde provin, de teama ironiilor, de altfel fondate, alte majorităţii. Cu toate că părerile sunt împărţite, pentru mine, oraşul natal are o inocenţă cum rar se mai găseşte în ţară, doar pe alocuri alterată de “şmecherii” care fac afaceri pe spatele oamenilor umili şi săraci.

Ceea ce se întâmplă în ţară de la sfârşitul lunii ianuarie este un rău necesar care a reuşit să ne trezească la realitate şi să ne determine să luăm atitudine. Avem o datorie morală faţă de oamenii care au murit la Revoluţie, faţă de cei curajoşi care au ieşit în stradă fără să ştie că nu se vor mai întoarce acasă. Cu această motivaţie principală în minte am fost la proteste în fiecare zi şi sunt mândră de decizia mea.  Am întâlnit oameni frumoşi şi deştepţi, oameni educaţi care au ştiut din prima clipă de ce sunt acolo. Este adevărat că majoritatea a fost constituită din tineri, dar nu din golani care nu au un loc de muncă şi nu ştiu pe ce lume trăiesc. Au fost oameni şi nu lume!

Duminică seara au fost momente emoţionante greu de descris în cuvinte şi cred că se vor repeta. Motivele de revoltă sunt şi vor fi din ce în ce mai multe. Lucrurile din această ţară nu sunt nici pe departe  pe făgaşul normalităţii, deşi cu toţii ne dorim asta. Trebuie să luptăm!

Sper să reuşim împreună să schimbăm ceva, atât pentru noi, cei tineri şi determinaţi, cât mai ales pentru copiii noştri. Îmi doresc o Românie sigură şi mândră de devotamentul tinerilor săi.

Nu mă voi vinde vreodată pentru toţi banii din lume. Văd, simt şi gândesc pentru astăzi, dar mai ales pentru zilele care vor urma. Cei care se mulţumesc cu o amăgire materială sunt, după părerea mea, nişte oameni foarte trişti şi limitaţi. Banii întotdeauna au oferit un confort, râvnit  şi greu de atins şi pe măsură dispunem de mai mulţi, la fel de mulţi vom şi cheltui. Şi, la final, nu ne alegem cu ceva concret. Onoarea, determinare şi tot ceea ce avem în minte şi în suflet sunt singurele averi pe care le putem avea, indiferent de suma din portofel.

Voi încheia acest articol nu înainte de a-mi exprima profundă dezamăgire faţă de doi dintre cei care mi-au fost profesori în facultate: Pavel Abraham şi Hanibal Dumitrascu. Şi mă voi adresa direct:

“-Dragi profesori, mă bucur că v-am cunoscut în momentul în care eraţi nişte oameni simpli şi devotaţi profesiei voastră. Am avut multe de învăţat şi pentru acest lucru, vă mulţumesc! Ce s-a întâmplat între timp? Aţi apărut în mediul public drept formatori de opinie, aţi emis judecaţi nefondate şi aţi agitat şi mai mult spiritele. Nu eraţi voastră cei care îndrumaţi studenţii şi le arătaţi acestora calea cea dreaptă? Acum aţi greşit enorm. Aţi dezamăgit o masă de oameni care v-a apreciat ani în şir. Îmi pare nespus de rău, dar, din păcate, imaginea pe care v-aţi creat-o în ultima vreme, nu mai poate fi “reabilitată”. Mi-aţi oferit o lecţie de viaţă pe care nu o voi uita. Nu pot să vă doresc altceva decât să aveţi parte de banii pe care îi primiţi de la televiziunile pe care le frecventaţi şi sper că sunt suficient de mulţi astfel încât să merite “sacrificiul”!”

Iar pentru noi, ceilalţi, sper să fim perseverenţi şi să luptăm împreună! Numai aşa vom reuşi!

mihai-angiu-foto-5-feb-2017-piata-victoriei

***foto Mihai Angiu

Advertisements

Prietenii

A mai trecut o lună la ca o ploaie caldă de vară, rapidă şi frumoasă.

Am crescut cu încă un an şi am avut bucuria de a descoperi cât de surprinzătoare este viaţa. Am aflat cu siguranţă că partea frumoasă din viaţa mea este reprezentată de prieteni şi am ajuns la această concluzie în urma unei petreceri surpriză care mi s-a organizat. Întotdeauna am iubit surprizele, iar cei dragi au ştiut că nu sunt uşor de surprins… plăcut 🙂

Mereu am spus că am puţini prieteni, dar foarte multe cunoştinţe. Prietenii adevăraţi sunt greu de găsit. Trebuie să existe un munte de sinceritate, o doză de toleranţă şi un gram de empatie. Sunt mai multe elemente care ajută la o bună funcţionare a unei relaţii de prietenie, dar unele dintre ele sunt esenţiale.

Mă emoţionează întâlnirile cu oamenii dragi şi ochii mă trădează de fiecare dată. Distanţa şi neputinţa de a ne strânge cu toţii împreună atunci când simţim şi când avem nevoie unii de alţii, ne face să apreciem mai mult fiecare revedere. Pe de altă parte, prietenii care îmi sunt aproape şi cu care am o relaţie foarte bună, mi-au demonstrat cât de mult reprezint pentru ei. Aceste ultime întâmplări din viaţa mea m-au făcut să înţeleg cât de bogată sunt.

Mereu am fost de părere că nu e ceva întâmplător în viaţă şi ştiu că m-am tot repetat cu această idee. Sunt oameni care trebuie să ne răscolească viaţa, care trebuie să ne facă să suferim şi să cădem pentru ca mai apoi să ajungem să îi întâlnim cu adevărat pe aceia care să ne ridice şi să ne demonstreze că avem nenumărate motive pentru a merge mai departe.

Viaţa este scurtă şi merităm să ne bucurăm de ea. Merităm cu toţii să fim fericiţi, dar înainte de toate trebuie să învăţăm să fim oameni.

Mă îndrept cu paşi repezi către o altă etapă din viaţa mea şi ştiu că timpul ne cerne pe toţi, fără excepţii. Îmi doresc să am în continuare parte de oameni valoroşi şi sinceri, de oameni cărora să le pot oferi o parte din mine, din sufletul meu pentru că aceasta este cea mai mare bucurie.