O nouă iulie

Luna iulie este a mea. Mereu am simţit asta. E luna în care mama m-a născut după cumplite suferinţe.

Dacă aş şti că aceasta e ultima lună din viaţa mea, aş face din fiecare zi câte o sărbătoare.

Dacă aş şti că mâine nu voi mai vedea lumina zilei, aş săruta mâinile care m-au crescut până când buzele mi s-ar usca de atâta recunoştinţă.

Dacă aş şti că e ultima noapte lângă tine, te-aş ruga să mă ţii în braţe până la răsărit, dorindu-mi să te iau cu mine în visul veşnic.

Dacă aş şti că totul se sfârşeşte mâine, aş lăsa multe lucruri neterminate, dar nu din nepăsare, ci din prea multă dăruire faţă de fiecare dintre cei care contează.

viata

Dar ştiu că timpul îmi este prieten şi nu mă poate părăsi tocmai acum când mai am atâtea de făcut.

Mă îndrept către o vârstă memorabilă, o vârstă care mă va transforma într-o femeie cu adevărat, chiar dacă voi rămâne pentru totdeauna fata mamei şi băiatul tatălui.

Urmează să mă căsătoresc cu bărbatul care îmi este alături de patru ani de zile, omul care m-a iubit din prima clipă şi alături de care am crescut frumos. Am avut norocul de a-l întâlni atunci când aveam mai mare nevoie de un suflet cald care să mă însoţească în viaţa aceasta tumultoasă pe care o avem, într-o mai mică sau mai mare măsură, fiecare dintre noi. E mare lucru să găseşti un om care să fie parte din tine atât pe furtuna, cât şi pe vreme bună.

Mereu am crezut că viaţa ne da ceea ce meritam, chiar dacă uneori suntem mâniaţi pe ea şi o credem nedreaptă. Dacă mă aflu aici unde sunt acum, înseamnă că am fost răsplătită pentru tot ceea ce am făcut, bun sau rău, conştient sau inconştient.

Mă bucur de viaţă, acum poate mai mult ca niciodată. Mă copleşeşte numai gândul că urmează, cu paşi repezi, ziua mult aşteptată.

Începutul vârstei de 25 de ani reprezintă sfârşitul burlăciei mele. Deja mă năpădesc emoţiile şi uneori simt că sunt într-un film, poate că filmul vieţii mele.

Iubesc şi ştiu că totul are un sens pe această lume şi nu există lucruri întâmplătoare.

19 septembrie

Astazi este o zi mare. Chiar daca cerul este innorat, eu vad numai soare in fata ochilor. Am trecut intr-o noua etapa din viata mea. Nu gasesc cuvintele potrivite pentru a putea exprima tot ceea ce simt.

Stiu doar ca sunt extrem de fericita si implinita. Am avut parte de multe suprize inca de la ora 00:00 si ziua inca nu s-a incheiat. Sunt emotionata…Astazi te iubesc mai mult ca ieri, dar poate mai putin ca maine.