O nouă iulie

Luna iulie este a mea. Mereu am simţit asta. E luna în care mama m-a născut după cumplite suferinţe.

Dacă aş şti că aceasta e ultima lună din viaţa mea, aş face din fiecare zi câte o sărbătoare.

Dacă aş şti că mâine nu voi mai vedea lumina zilei, aş săruta mâinile care m-au crescut până când buzele mi s-ar usca de atâta recunoştinţă.

Dacă aş şti că e ultima noapte lângă tine, te-aş ruga să mă ţii în braţe până la răsărit, dorindu-mi să te iau cu mine în visul veşnic.

Dacă aş şti că totul se sfârşeşte mâine, aş lăsa multe lucruri neterminate, dar nu din nepăsare, ci din prea multă dăruire faţă de fiecare dintre cei care contează.

viata

Dar ştiu că timpul îmi este prieten şi nu mă poate părăsi tocmai acum când mai am atâtea de făcut.

Mă îndrept către o vârstă memorabilă, o vârstă care mă va transforma într-o femeie cu adevărat, chiar dacă voi rămâne pentru totdeauna fata mamei şi băiatul tatălui.

Urmează să mă căsătoresc cu bărbatul care îmi este alături de patru ani de zile, omul care m-a iubit din prima clipă şi alături de care am crescut frumos. Am avut norocul de a-l întâlni atunci când aveam mai mare nevoie de un suflet cald care să mă însoţească în viaţa aceasta tumultoasă pe care o avem, într-o mai mică sau mai mare măsură, fiecare dintre noi. E mare lucru să găseşti un om care să fie parte din tine atât pe furtuna, cât şi pe vreme bună.

Mereu am crezut că viaţa ne da ceea ce meritam, chiar dacă uneori suntem mâniaţi pe ea şi o credem nedreaptă. Dacă mă aflu aici unde sunt acum, înseamnă că am fost răsplătită pentru tot ceea ce am făcut, bun sau rău, conştient sau inconştient.

Mă bucur de viaţă, acum poate mai mult ca niciodată. Mă copleşeşte numai gândul că urmează, cu paşi repezi, ziua mult aşteptată.

Începutul vârstei de 25 de ani reprezintă sfârşitul burlăciei mele. Deja mă năpădesc emoţiile şi uneori simt că sunt într-un film, poate că filmul vieţii mele.

Iubesc şi ştiu că totul are un sens pe această lume şi nu există lucruri întâmplătoare.

Advertisements

Locul potrivit

Viaţa e o continuă călătorie prin care ne dorim să descoperim cât mai multe, să realizăm lucruri măreţe şi să ne găsim un loc al nostru.

În alte ţări, oamenii nu au simţul proprietăţii şi trăiesc toată viaţa în locuinţe închiriate fără să vadă acest fapt ca pe o problemă. În România este altfel. Nu spun că este rău sau că este bine, dar pentru mine e ceva normal să am locul meu. În urmă cu ceva vreme mi se părea că sunt mult prea departe de realizarea acestui vis. Anii au trecut şi am ajuns în momentul în care să văd că această dorinţă începe să capete culoare şi, încet, încet am ajuns să am un loc al meu, un loc al viitoarei mele familii.

De la sfârşitul lunii martie viaţa mea s-a schimbat. De atunci pot spune că mă aflu în locul potrivit, cu liniştea mea, cu satisfacţia unei reuşite mult aşteptate.

E un sentiment greu de descris în cuvinte, dar pot spune că reprezintă o mare bucurie. Este totul atât de frumos, încât uneori îmi vine să-mi strig bucuria pentru a mă auzi toată lumea.

cer senin

Avem nevoie de lucruri care să ne bucure. Întotdeauna! Deseori simt nevoia să mă bucur de ceea ce am, de ceea ce realizez, chiar dacă e vorba de lucruri banale. Micile bucurii ne condimentează viaţa într-un mod plăcut şi ne fac să realizăm că rutina cotidiană poate fi înlăturată măcar pentru o clipă.

Peste câteva luni voi trece într-o altă etapă a vieţii mele, iar tot ceea ce am învăţat până acum m-a făcut să cresc şi să fiu capabilă să iau decizii cu adevărat importante şi înţelepte. Am găsit locul, locul potrivit în viaţa mea şi în viaţa omului de lângă mine. Am construit împreună şi am reuşit să parcurgem un drum presărat cu capcane, dar şi cu multe flori şi zâmbete.

Nu vă lăsaţi doborâţi de furtuni pentru că, mai devreme sau mai târziu, iese soarele mult aşteptat!

Pe doua roti

Azi am simtit ceva extraordinar.

De vreun an si ceva ma tot “chinui” sa merg in parc, sa inchiriez o bicicleta si sa ma plimb. Am constatat cu uimire ca au trecut nu mai putin de 7 ani de cand nu am mai mers pe bicicleta.

Nu mai tin minte cati ani aveam, insa stiu ca eram destul de mica atunci cand am invatat sa merg pe bicicleta, aveam Pegas, de un albastru marin asa, foarte frumos 🙂 Am invatat singura, nu mi-a fost foarte greu, insa imi amintesc faptul ca aveam gleznele cam julite de la pedale, cred 😀 Nu stiam cum trebuie sa manevrez “masinaria”. Dar cu perseverenta am reusit. Din acel an, in fiecare vacanta de vara, mergeam la bunici si ma plimbam cu bicicleta.

Ei bine, de atunci au trecut multi ani, insa placerea de a merge cu bicicleta nu a disparut. In fiecare vara ziceam sa merg in parc si inchiriez o bicicleta, insa mereu am amanat momentul…pana azi.

Inca de aseara mi-am planificat sa merg in parc, la Izvor si sa imi iau o bicicleta. Faceam si glume pe seama asta gandindu-ma ca au trecut atatia ani si poate ca nu mai stiu cum sa merg pe doua roti, cum sa pedalez. Se spune ca mersul pe bicicleta nu se uita, insa pana nu se si demonstreaza vorba asta, nu poate fi crezuta 100%. Asadar m-am urcat pe bicicleta si am pornit la drum. Totul a mers foarte bine, nu m-am dezechilibrat, nu am cazut, nu am intrat in cineva. Apropo, azi a fost Bike Fest, iar parcul era full. Am avut putine emotii la inceput din cauza oamenilor care erau pretutindeni, dar apoi m-am relaxat si m-am plimbat pana am obosit. Imi venea sa tip de fericire, imi tot repetam in gand cat de fericita sunt si ce senzatie minunata traiesc. Am vorbit cu cei dragi mie si m-am laudat de “isprava” facuta.

A fost minunat si mi-am propus ca, pana se schimba vremea, sa profit de timpul frumos si sa merg ori de cate ori pot. Acum sunt sigura ca ma voi tine de cuvant pentru ca sunt foarte entuziasmata si nu vreau sa ma privez de o asemenea placere inegalabila.

Sfarsit de iulie

A trecut si luna iulie si iata ca se apropie o noua aniversare care lasa in urma un an plin de evenimente.

Am mai crescut din toate punctele de vedere. Am invatat si in continuare fac acelasi lucru. Simt nevoia sa evoluez permanent. Simt nevoia sa stiu tot.

Ador sa vad omul frumos. Sa descopar, sa simt, sa am.

In cei 23 de ani am facut multe greseli pe care nu le-am constientizat la momentul respectiv. Acum, privind in urma, stiu ca am invatat sa iert si sa pastrez ceea ce stiu ca merita o a doua sansa. Am invat sa am grija de mine, am invatat sa risc, sa pierd si sa castig. Am invatat, nu in ultimul rand, ca nimic nu e intamplator in viata.