Muzica – mângâiere a sufletului

Mereu am iubit muzica. Mi se pare că este cea mai frumoasă cale de exprimare. E uimitor câte sentimente poate să îmi trezească o melodie.

Muzica îmi alină sufletul încărcat de tristeţe sau mă face dansez atunci când simt că plutesc de fericire.

Muzica este o minune!

Mi-ar plăcea ca într-o zi să cânţi doar pentru mine 🙂

Advertisements

Zâmbesc

Îmi place să zâmbesc!

Deseori mi se întâmplă să zâmbesc fără motiv. E poate o mulţumire pentru tot ceea ce mă înconjoară. Este poate doar felul meu de a fi sau exteriorizarea sentimentelor care mă învăluie din senin.

cer senin

Mă bucur când se aşterne liniştea în viaţa mea. Eram tentată să o numesc de fapt “pace”, însă nu am fost vreodată în război cu cineva… sau cel puţin eu una nu am ştiut.

E aşa plăcut când primesc veşti bune de la anumite persoane despre care credeam că au rămas cu resentimente în ceea ce mă priveşte… Încep să zâmbesc şi mă bucur că dracu nu e aşa de negru pe cât ar vrea să pară. Chiar dacă trec anii, chiar dacă noi înşine rămânem cu anumite regrete, ne bucurăm atunci când vedem că nu mai suntem pe o “listă” neagră şi urâtă.

Suntem cu toţii diferiţi… din fericire. Chiar cred că e un lucru pozitiv faptul că nu ne putem asemăna unii cu alţii, deşi inevitabil facem comparaţii. De asemenea, este minunat atunci când reuşim, diferiţi fiind, să ne înţelegem şi să ne completăm. Tindem spre ideal, vedem unii în alţii ceea ce am vrea să avem, ceea ce credem că ne poate face fericiţi, mai fericiţi, cei mai fericiţi. E totuşi paradoxal.

Întotdeauna am fost de părere că înainte de toate trebuie să fim oameni. Mulţi uita acest aspect şi îşi scot la înaintare armele de atac. E neplăcut, dar nu de neiertat. Cu toţii greşim şi e important să ne iertăm mai devreme sau mai târziu.

Viaţa merită trăită la intensitatea sa maximă pentru că nu ştim ziua în care nu vom mai exista. Regretele sunt normale, tocmai din prisma faptului că suntem oameni şi simţim. Sentimentele ne fac să fim fericiţi sau trişti, dar indiferent de caz, ele ne înălţă către ceea ce suntem, adică… oameni.

flori de munte

1 an

Pentru ca astăzi este ziua de naştere a nepoţelului meu Matei, am avut inspiraţia de a-i compune o poezioară. Mi-ar plăcea să o citească peste ani şi să se amuze de descriere pe care i-am făcut astăzi, la împlinirea unui anişor.

La mulţi ani, dragul meu drag!

 

Astăzi te serbăm pe tine,

Mateiuţ- drăguţ din fire,

Îţi dorim un car de bine,

Sănătate, fericire!

Eşti cel mai frumos nepot,

Zâmbeşti aproape non- stop,

Fata ţi-e rotundă tare,

Nasul n-are asemănare,

Ochii-s ca abanosul

Şi ţi se spunea “Bălosul”.

Lunile- au trecut în grabă,

Ai crescut, nu mai ai treabă,

Eşti pe picioarele tale

Şi lumea e mândră tare.

Chiar dacă ţi se ia moţul

Şi-atunci vei fi “Cheliosul”,

Noi te vom iubi oricum,

Nu te păcălim acum!

La mulţi ani şi numai bine,

Sănătate, fericire!

Matei

 

Pe doua roti

Azi am simtit ceva extraordinar.

De vreun an si ceva ma tot “chinui” sa merg in parc, sa inchiriez o bicicleta si sa ma plimb. Am constatat cu uimire ca au trecut nu mai putin de 7 ani de cand nu am mai mers pe bicicleta.

Nu mai tin minte cati ani aveam, insa stiu ca eram destul de mica atunci cand am invatat sa merg pe bicicleta, aveam Pegas, de un albastru marin asa, foarte frumos 🙂 Am invatat singura, nu mi-a fost foarte greu, insa imi amintesc faptul ca aveam gleznele cam julite de la pedale, cred 😀 Nu stiam cum trebuie sa manevrez “masinaria”. Dar cu perseverenta am reusit. Din acel an, in fiecare vacanta de vara, mergeam la bunici si ma plimbam cu bicicleta.

Ei bine, de atunci au trecut multi ani, insa placerea de a merge cu bicicleta nu a disparut. In fiecare vara ziceam sa merg in parc si inchiriez o bicicleta, insa mereu am amanat momentul…pana azi.

Inca de aseara mi-am planificat sa merg in parc, la Izvor si sa imi iau o bicicleta. Faceam si glume pe seama asta gandindu-ma ca au trecut atatia ani si poate ca nu mai stiu cum sa merg pe doua roti, cum sa pedalez. Se spune ca mersul pe bicicleta nu se uita, insa pana nu se si demonstreaza vorba asta, nu poate fi crezuta 100%. Asadar m-am urcat pe bicicleta si am pornit la drum. Totul a mers foarte bine, nu m-am dezechilibrat, nu am cazut, nu am intrat in cineva. Apropo, azi a fost Bike Fest, iar parcul era full. Am avut putine emotii la inceput din cauza oamenilor care erau pretutindeni, dar apoi m-am relaxat si m-am plimbat pana am obosit. Imi venea sa tip de fericire, imi tot repetam in gand cat de fericita sunt si ce senzatie minunata traiesc. Am vorbit cu cei dragi mie si m-am laudat de “isprava” facuta.

A fost minunat si mi-am propus ca, pana se schimba vremea, sa profit de timpul frumos si sa merg ori de cate ori pot. Acum sunt sigura ca ma voi tine de cuvant pentru ca sunt foarte entuziasmata si nu vreau sa ma privez de o asemenea placere inegalabila.

februarie ’09

fericire. haz. zambet.

zi frumoasa si veseala. mergi pe strada grabita, ceasul deja o ia razna si nu te poti mobiliza sa ajungi la timp la destinatie. e dimineatza si strazile Bucurestiului urla de agitatie. te intrebi cum e mai bine: metroul sau ratb-ul, sau mai bine o combinatie isteata intre amandoua?! aplici ultima varianta in cele din urma. ajungi la timp ca un om punctual ce nu prea esti. figuri noi, zambete inghetate, priviri furate… toate in acelasi decor 🙂

esti asa de fericita cand cunosti oameni noi, inca unori am  impresia ca ma uit in oglinda atunci cand vorbesc cu tine.

ori de cate ori vorbim serios si ne privim ochi in ochi, imi dai impresia ca pot avea oricand incredere  in tine. mi-esti draga asa cum esti in fiecare zi: suparata, morocanoasa, egoista, dar si vesela, altruista cand vrei tu, frumoasa si mereu alaturi de mine…chiar si atunci cand ma critici.

stii prea bine ca si eu sunt la fel. am impresia ca incepi sa te indragostesti. tu zici ca bat eu campii, ca mai e cale lunga pana o sa simti cu adevarat asa ceva, dar stii ca te cunosc foarte bine. indragosteala apare imediat, dragostea e concluzia ei.

il vezi pe el si il adori. ii vezi si pe ceilalti, ii admiri, te simti importanta pentru ca te curteaza, insa el e doar al tau si in fiecare zi incepi sa te convingi ca te merita. e altfel, stii acest lucru. eu nu am avut curajul sa ti-o zic, dar te-am aprobat.

intr-un final ai ajuns acasa destul de tarziu, obosita, dar bucuroasa as zice… maine e  o alta zi, o noua zi din restul vietii tale 🙂