Cea mai importantă zi

5 octombrie 2013 a fost ziua pe care am aşteptat-o timp de un an şi jumătate. Am visat mult la acea zi, dar aşteptările nu mi-au fost înşelate şi a fost cu siguranţă cea mai importantă zi din viaţa mea, din viaţa noastră. A fost ziua în care Dumnezeu ne-a zâmbit şi ne-a oferit mult soare şi un cer senin. Întreaga săptămână a plouat foarte mult, dar sâmbăta totul a fost perfect.

Emoţiile au fost mari, dar am reuşit să le ţin piept. Am crezut că mă voi exterioriza mai mult, că voi plânge şi mă voi pierde cu firea, însă nu a fost aşa. Am zâmbit mai mult ca niciodată. Am trăit acel moment la maximum împreună cu cel ce urma să îmi devină soţ. Şi chiar mi-a devenit 🙂

Timpul a trecut cu repeziciune şi sunt momente despre care nu îmi aduc aminte de parcă mi-am pierdut memoria. Aştept cu nerăbdare filmările şi pozele şi cred că mă voi uita neîncetat la ele şi voi retrăi acea zi cu multe emoţii.

Unul dintre momentele emoţionante a fost acela când soţul meu m-a văzut în rochia de mireasă. Nu ştia cum va fi rochia şi mai ales cum voi arăta îmbrăcată cu ea, iar emoţiile i s-au văzut pe chip. M-a sărutat timid şi mi-a şoptit că mă iubeşte. Parcă visam…

După câteva tradiţii pe care le-am făcut acasă, am plecat împreună cu cei apropiaţi la o şedinţă foto în parcul Cişmigiu – parcul meu de suflet. Înainte de marea petrecere, am avut stabilită cununia religioasă neluând în calcul o posibilă întârziere, astfel că ora notată nu a avut vreo importanţă. Am intrat cu o oră întârziere la biserică şi am ajuns la restaurant după mulţi dintre invitaţi. O catastrofă? Pentru unii probabil că da, pentru noi însă nu a fost chiar aşa. Slujbă foarte lungă şi frumoasă ne-a făcut să zâmbim din suflet şi să uităm de incident cel puţin pentru moment. Am realizat ce s-a întâmplat atunci când am văzut că era ora 21:00, iar invitaţii erau la restaurant începând cu ora 19:30. Nu ştiu cum am ajuns de la biserică la restaurant, am simţit de parcă am zburat pentru că am ajuns în câteva minute, chiar dacă distanţa nu este tocmai mică. O bună parte dintre invitaţii erau deja acolo şi nu ne-am simţit tocmai bine când ne-am dat seama de neplăcerea creată. Ni s-au schimbat planurile pe care le-am stabilit cu mult timp înainte, însă a trebuit să ne adaptăm şi să o scoatem la capăt.

Dansul de deschidere a fost în detaliu pregătit şi, surprinzător pentru noi, a ieşit mai bine decât ne aşteptam. La antrenamente, prima încercare era cam eşuată pentru că uităm din paşi, dar următoarele ne ieşeau din ce în ce mai bine. La nuntă ştiam că nu aveam cum să repetăm şi, având în vedere şi întârzierea produsă, trebuia să facem o figură bună şi să ne spălăm din “păcate”. Dansul a ieşit aproape perfect, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Emoţiile au fost constructive şi în acest caz.

2013_octombrie_05

Nunta a fost 100% organizată de mine şi de soţul meu. Invitaţiile, mărturiile, cardurile de masă şi meniurile, candy bar-ul şi multe alte amănunte au fost stabilite pas cu pas de noi doi. Am pus suflet şi am fost foarte fericiţi atunci când cei din jur ne-au apreciat eforturile.

Am avut persoane profesioniste cu care am colaborat pe parte de foto – video, aranjamente florale, porumbei la biserică, gheaţă carbonica, formaţie de muzică, coregrafia dansului şi pe care îi recomandăm cu mare încredere (urmează articole despre fiecare în parte), dar şi o colaborare care s-a dovedit a fi un eşec şi despre care vă voi povesti în detaliu pentru a nu se mai repeta şi altor persoane şi are în vedere artificiile vulcani pentru dansul de deschidere. Evenimentul a avut loc la Restaurantul Shorley din Bucureşti şi s-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată. Voi reveni cu detalii şi despre acest aspect pentru că vreau să le uşurez munca tinerilor care sunt în căutarea locaţiei perfecte pentru ziua mult aşteptată. Cu toţii avem nevoie de recomandări obiective.

Ar fi multe de spus, dar au fost multe momente pe care nu le pot descrie în cuvinte.

A fost ziua noastră cu soare şi mult zâmbet.

Advertisements

Am crescut!

Astăzi împlinim 4 ani! La mulţi, mulţi, mulţi ani!la-multi-ani-4-ani

Am crescut!

În primele articole publicate pe acest blog scriam despre unele momente importante din viaţa mea. Eram transparentă şi îmi strigam bucuriile şi tristeţile. Între timp m-am maturizat şi am început să abordez teme dintre cele mai diverse, am promovat evenimente de interes naţional, am făcut apel la spiritul vostru civic, dragii mei.

Îmi pare rău pentru că uneori trec zile, săptămâni, chiar şi luni în care nu mă simt capabilă să public noi articole. Nu mi-am dorit să transform acest blog într-un jurnal, ci am încercat să îmi transpun trăirile şi emoţiile în “pilde” pentru oricare dintre voi.

Acest blog a devenit un copil mai mare pentru că, după cum ştiţi, în noiembrie 2012 am lansat un alt blog în care îmi exprim pasiunea pentru quilling. Îmi doresc foarte mult ca şi acest “copilaş” să ajungă la onorabila vârsta de 4 ani.

Mă bucur nespus de mult pentru că am avut prilejul de a cunoaşte oameni noi prin intermediul blog-ului. Oamenii sunt atât de diferiţi, încât orice “efort” pentru cunoaşterea lor este absolut încântător…

Criticile apar în orice domeniu, dar întotdeauna am fost de părere că ele sunt constructive. În urmă cu 4 ani eram mâhnită de cuvintele unora pentru că nu ştiam să extrag ce e mai bun din ele. În toţi aceşti ani, au început să curgă şi aprecierile şi spun acest lucru lăsând la o parte modestia, ci exprimându-vă recunoştinţa. Fără voi toţi nu aveam cum să ajung până aici! Vă mulţumesc din suflet şi sper să mă mai vizitaţi, din când în când!

* foto de aici

Dragoste in cuvinte

Cand ma privesti in ochi simt ca pamantul imi fuge de sub picioare,

Privirea ta ma patrunde pana in adancul sufletului

Inima incepe sa bata neincetat

Palmele mi se umezesc din cauza emotiilor…

Cand ma atingi, simt ca zbor spre infinit,

Picioarele nu ma mai asculta,

Ochii nu mai vad,

Buzele devin pecetluite…

Zambesc,

Zambesti….

Cu un gest timid,

Mana ta o prinde strans pe a mea

Si  plecam spre nicaieri…

Fantomele trecutului [2]

Febra bacalaureatului a inceput si inca mai simt emotia de acum 5 ani. A trecut destul de mult timp, insa perioada de dinainte de bac nu o voi uita vreodata.

Pentru mine, acest examen a fost perceput ca si sfarsitul vietii mele. Nu eram capabila sa ma gandesc la facultate, la ce viata frumoasa voi avea. Pur si simplu nu ma vedeam dupa acest examen, nu imi puteam imagina ceva.

Chiar si acum, dupa atata timp, daca as avea posibilitatea sa retraiesc acea perioada, as refuza categoric. Mi s-a parut foarte greu si chiar traumatizant as spune. Mi-a fost frica si am avut mari emotii.Cu siguranta a fost Examenul de Maturitate.

Am invatat si mi-am dorit sa fac ceva cu viata mea. Am dat admitere scrisa la psihologie, la Facultatea de Sociologie si Asistenta sociala, in cadrul Universitatii din Bucuresti, cu toate ca am terminat mate- info in liceu. Nu am vrut sa fac ASE-ul, nu mi-am dorit asta. Probabil ca as fi facut-o numai pentru partea financiara, insa nu am fost tentata. Am preferat sa fac ceea ce imi place si mi-am asumat dificulatea de a-mi gasi un loc de munca in domeniu, cu o remuneratie minima.

Asadar am trecut prin nenumarate examene pe parcursul facultatii, incepand cu admiterea, completand cu sesiunile si terminand cu examenul de licenta. Toate acestea pana in 2010. Pentru ca am vrut sa imi continui studiile, am dat la master, in cadrul aceleiasi facultati si iata-ma dupa 2 ani de master, in asteptatea sfarsitului lunii sa imi sustin examenul de disertatie.

Am trecut prin nenumarate examene, pe care le-am luat cu brio si imi permit sa ma laud ca am fost integralista 100%. Nu stiu ce inseamna sa am restante, dar asta nu inseamna ca nu am fost studenta cu adevarat 🙂

Stiu ce inseamna viata de camin, clubbing in plina sesiune, chefuri in Regie, nopti albe, flirt, distractie.

Stiu insa si ce inseamna sa mergi la facultate cu mare drag, sa ramai in relatii foarte bune cu profesorii si sa ajungi la concluzia ca viata poate sa fie mai buna si cu cei mai rai dintre noi.

Mi-a placut intotdeauna corectitudinea si am apreciat mereu oamenii cu coloana vertebrala. Toate informatiile pe care le-am acumulat m-au schimbat si m-au transformat in omul ce sunt astazi. Sunt de parere ca e important sa invatam, sa ne dezvoltam ca oameni si sa ne respectam pentru ceea ce suntem.

Asadar, bafta tuturor liceenilor! Sper sa aveti rezultate mai bune decat in anul precedent!