Şi am spus DA

A fi iubit e ceva minunat. A iubi este ceva sfânt.

Iubesc şi sunt iubită. Am această certitudine în viaţa mea.

Nu am vrut să scriu despre ceea ce trăiesc şi mereu am încercat să păstrez pentru mine toate clipele frumoase pe care le-am simţit şi le simt tot mai des.

În fiecare an, pe 19 septembrie este o sărbătoare în viaţa mea de cuplu. Am vrut să păstrăm această tradiţie, aşa că, exact în ziua în care am împlinit 4 ani de iubire, am decis să ne unim destinele în mod legal. Chiar dacă vremea a fost uşor capricioasă, emoţiile ne-au cuprins pe amândoi şi nu am mai simţit ploaia rece de toamnă.

Am spus un da uşor tremurat. Mă simţeam de parcă timpul se oprise în loc.

Raluca&Narcis

Acum mai mult ca niciodata, simt că acesta este omul potrivit, sufletul cald şi blând de care aveam nevoie. Este omul care îmi dedică totul, omul fără de care nu ştiu dacă aş putea merge mai departe. Îmi oferă siguranţă, protecţie şi dragoste necondiţionată. El este noua mea familie, fratele, prietenul, iubitul, soţul şi viitorul tată al copiilor mei. El este jumătatea mea.

Am trecut împreună prin moment dificile, ne-am pus relaţia la încercare de multe ori până când am reuşit să ne cunoaştem cu adevărat. I-am greşit, mi-a greşit, dar ne-am iertat de fiecare dată pentru că dragostea şi comunicarea ne-au ajutat să ne punem totul în ordine, în ordinea noastră.

Peste o săptămână voi îmbrăca rochia de mireasă şi ştiu că atunci voi fi cu adevărat emoţionată. Numai când mă gândesc, simt un fior care îmi dă târcoale.

Sunt o persoană tradiţionalistă. Îmi place să respect obiceiurile lăsate din străbuni şi voi încerca şi la nunta mea să urmez câteva dintre ele. Nunta  pentru mine reprezintă ceva foarte important, este un moment din viaţă pe care mi l-am dorit dintotdeauna.

Nu îi inţeleg pe cei care sunt contra căsătoriei şi chiar militează împotriva celor care fac acest pas. Am tot vazut în ultima vreme fel şi fel de articole ciudate pe această temă şi sincer nu mă mai  chinui sa gasesc explicatii. Fiecare e liber să decidă în dreptul său, dar nu cred că este in regulă să se emită teorii aberante şi “general” valabile.

Suntem cu toţii diferiţi, din fericire!

Advertisements

Fluturii sunt nemuritori

Iubesc fluturii.Fluture Irina Binder

Această dragoste m-a condus într-o oarecare zi la următorul text:

“Oamenii care, prin modul în care au intrat în sufletul meu, au contribuit mai mult sau mai puţin la formarea mea ca om.

Când eram mică, tata mi-a spus că sufletul meu este un castel. Că indiferent de luptele care se dau în afara lui, eu trebuie să păstrez interiorul frumos şi curat. Să nu îl aglomerez cu lucruri inutile şi să nu primesc pe oricine înăuntru. Mi-am notat aceasta idee, într-unul dintre primele mele jurnale, dar, odată cu trecerea timpului, i-am uitat sfatul. Aşa că, am primit în sufletul meu pe oricine a dorit să intre, fiind poate mult prea ospitalieră. Dezamăgirile, însă, m-au schimbat, făcându-mă să mă tem de acei care ar putea da buzna, aducând cu ei răutăţi, interese proprii şi fără niciun sentiment frumos. Asta, pentru că au fost oameni care au năvălit în sufletul meu aducând cu ei minciuni şi “te iubesc” -uri pline de ipocrizie. Alţii au intrat aducând după ei noroi şi obligându-mă să fac mult timp curat în urma lor. Iar atunci când au plecat au luat tot ce au putut, tot ce am avut mai bun şi mai frumos, lăsându-mă săraca şi singură.

Au fost şi oameni cu care am comunicat într-un fel ridicol, ţinându-i afară, în faţa uşii sufletului meu, pentru că mi-a fost teamă să le permit să intre. Şi, de multe ori, am greşit. Pe alţii i-am rugat să intre, atunci când m-am simţit prea singură. Şi astfel, castelul meu a fost vizitat de fel şi fel de oameni. Oameni buni, oameni răi, oameni sinceri şi oameni falşi. Oameni care au contat şi simpli trecători…”

După ce am citit aceste rânduri am realizat că sunt pasaje cu care mă identific. Am fost curioasă să aflu cine le-a scris, mai ales că în stânga imaginii era scris “Fluturi”. Am “pornit” în căutarea fluturilor şi aşa am descoperit o fiinţă minunată pe numele de Irina Binder. Am început să citesc primul capitol din cartea “Fluturi fiind impulsionata iniţial de această denumire. Sunt o mare “vânătoare” de fluturi, trebuie să recunosc.

Cu toate că îmi este dificil să citesc pagini întregi în format electronic pentru că am unele probleme de vedere, în cazul de faţă nu am putut să mă mai opresc. Am citit cu sufletul la gură şi am trecut de la agonie la extaz şi invers. M-a încărcat de emoţie fiecare cuvânt, atât de bine spus…

De îndată ce am terminat, disperată, am făcut comandă de cele două cărţi. Eram înnebunită, voiam să aflu continuarea. Am avut norocul să primesc cărţile chiar a doua zi şi le-am citit până noaptea târziu.Fluturi Irina Binder

Mărturisesc faptul că îmi place să citesc, însă rareori mi se întâmplă să găsesc o carte care să mă facă să nu o mai las din mână până nu ajung la final. Această carte a fost una dintre puţinele cărţi pe care le-am citit cu mare plăcere şi interes. Cu siguranţă ca un motiv a fost şi faptul că la un moment dat parcă aveam impresia că citesc despre mine.

Am tot amânat momentul în care să scriu despre această experienţă încântătoare pentru că simţeam că nu am cuvintele potrivite pentru a o descrie corect. E o poveste de dragoste pe care nu mulţi au ocazia să o trăiască în adolescenţă, e o carte educativă plină de poveţe părinteşti de care personal voi ţine seama atunci când voi avea un copil, e o invitaţie la solidaritate socială.

Întotdeauna am fost de părere că putem schimba lumea, chiar dacă suntem mici şi nesemnificativi aparent. Irina Binder mi-a confirmat acest aspect.

În ceea ce priveşte partea erotică a cărţii, bineînţeles în forma sa inocentă şi discretă, am constatat că dragostea ne înaltă şi ne coboară în aceiaşi măsură uneori, iar Irina a reuşit să demonstreze că orice efort este important pentru a ne păstra demnitatea şi stima de sine.

Am iubit şi am fost iubită. Am trecut prin etape care m-au maturizat şi am avut norocul de a întâlni mai mulţi oameni de cuvânt decât din aceia falşi şi plini de interese ascunse. Am învăţat, mereu am învăţat din aceste experienţe. Chiar dacă uneori furia de moment mi-a întunecat toate amintirile frumoase, la un timp a ieşit soarele şi mi-am dat seama când şi cât am greşit. Mereu mi-am cerut scuze şi am încercat să îmi repar greşelile. Nu mereu am reuşit, însă am realizat că trebuie să merg înainte şi să păstrez în suflet tot ceea ce m-a bucurat, că pe ceva sacru., iar răul să îl ascund într-un alt colţişor de suflet pentru că de uitat nu poate fi vorba.

Cartea “Fluturi” mi-a trezit sentimente din trecut şi m-a ajutat să realizez încă o dată că persoană de lângă mine este cu adevărat cea potrivită.

De când am terminat de citit, le povestesc tuturor despre “descoperirea” făcută şi distribui cartea cu mare drag. Merită!!!

Eu de Irina Binder

Mi-ar plăcea să te pot întâlni într-o zi, draga mea Irina Binder. Mi-ar plăcea să am semnătura ta împreună cu unele gânduri, pe care numai tu ştii cum să le spui, pe cartea mea. Eşti un om pe care de dispariţie, crede-mă!

Dragoste in cuvinte

Cand ma privesti in ochi simt ca pamantul imi fuge de sub picioare,

Privirea ta ma patrunde pana in adancul sufletului

Inima incepe sa bata neincetat

Palmele mi se umezesc din cauza emotiilor…

Cand ma atingi, simt ca zbor spre infinit,

Picioarele nu ma mai asculta,

Ochii nu mai vad,

Buzele devin pecetluite…

Zambesc,

Zambesti….

Cu un gest timid,

Mana ta o prinde strans pe a mea

Si  plecam spre nicaieri…

De ce e bine sa spui NU?

Intr-o relatie de cuplu, regulile nu sunt de fapt reguli, ci simple dorinte ce vin din suflet. Atunci cand simti ca nu mai contezi si esti doar o simpla piesa pe o tabla de sah prafuita de vreme, atunci cand esti trist si celalalt nu-ti observa lacrimile care stau, sfioase, sa-ti inunde fata, atunci cand resimti singuratea in doi, atunci e bine sa te opresti.

Dragostea are cai nebanuite pe care, uneori, e bine sa le explorezi. E firesc sa risti pentru ca altfel nu castigi. E bine sa ierti, dar niciodata sa uiti, e bine sa crezi, sa speri, sa vrei, sa ai. E trist sa pierzi, sa suferi, sa plangi, sa te simti gol.

Uneori, se intampla ca toate aceste stari, sentimente sa fie simtite in acelasi timp, in relatia de cuplu. Si atunci ma intreb, de ce ai vrea sa te complaci intr-o astfel de situatie? De ce ai vrea sa fii singur in doi? De ce nu ai avea demnitatea  si curajul de a spune NU?

Ce inseamna sa iubesti?

Un lucru este cert: fiecare iubeste in felul sau si pentru ca suntem unici, nu exista doua iubiri identice. E posibil ca, dupa o relatie esuata, sa cautam in urmatoarea ceea ce nu am avut in prima sau, paradoxal, sa cautam o persoana “identica” cu cea pe care tocmai am pierdut-o.

Iubirea nu are limite, nu are reguli sau retete demne de urmat.

Iubirea nu se masoara in minute, ore, zile, luni, ani. Iubirea se simte, si ceea ce simtim nu putem exprima in cuvinte.

Multi spun ca timpul le aranjeaza pe toate, timpul ne face sa ne vindecam si sa iubim sanatos, fara bube sau tumori in comportament. Nu sunt de acord in totalitate cu asa ceva, cred doar ca timpul ne maturizeaza si ne face sa gandim mai mult decat sa simtim, ne face capabili sa ne aparam sufletul cu puterea mintii.

A te complace intr-o situatie de care esti constient ca nu duce la ceva bun, a spera la nesfarsit ca vei obtine ceea ce credeai, inconstient, ca ai deja, inseamna, de fapt, a merge  legat la ochi pe un drum pe care il cunosteai foarte bine si stiai ca nu ai cum sa te impiedici, pana cand, cineva, invizibil parca, iti muta obiectele si te trezesti cazut la pamant in total necunoscut si atunci poate ca ai nevoie de o mana salvatoare care sa te ghideze.

Cam asa cred  ca e si cu dragostea, dragostea adevarata care se simte, nu se spune, se construieste, nu se fura, se castiga, nu se cumpara, se dizolva, nu se pierde…

foto de aici