Am crescut!

Astăzi împlinim 4 ani! La mulţi, mulţi, mulţi ani!la-multi-ani-4-ani

Am crescut!

În primele articole publicate pe acest blog scriam despre unele momente importante din viaţa mea. Eram transparentă şi îmi strigam bucuriile şi tristeţile. Între timp m-am maturizat şi am început să abordez teme dintre cele mai diverse, am promovat evenimente de interes naţional, am făcut apel la spiritul vostru civic, dragii mei.

Îmi pare rău pentru că uneori trec zile, săptămâni, chiar şi luni în care nu mă simt capabilă să public noi articole. Nu mi-am dorit să transform acest blog într-un jurnal, ci am încercat să îmi transpun trăirile şi emoţiile în “pilde” pentru oricare dintre voi.

Acest blog a devenit un copil mai mare pentru că, după cum ştiţi, în noiembrie 2012 am lansat un alt blog în care îmi exprim pasiunea pentru quilling. Îmi doresc foarte mult ca şi acest “copilaş” să ajungă la onorabila vârsta de 4 ani.

Mă bucur nespus de mult pentru că am avut prilejul de a cunoaşte oameni noi prin intermediul blog-ului. Oamenii sunt atât de diferiţi, încât orice “efort” pentru cunoaşterea lor este absolut încântător…

Criticile apar în orice domeniu, dar întotdeauna am fost de părere că ele sunt constructive. În urmă cu 4 ani eram mâhnită de cuvintele unora pentru că nu ştiam să extrag ce e mai bun din ele. În toţi aceşti ani, au început să curgă şi aprecierile şi spun acest lucru lăsând la o parte modestia, ci exprimându-vă recunoştinţa. Fără voi toţi nu aveam cum să ajung până aici! Vă mulţumesc din suflet şi sper să mă mai vizitaţi, din când în când!

* foto de aici

Advertisements

Floare de…

S-a scuturat floarea de IRIS. Am tot amanat momentul acesta. Am tot sperat ca lucrurile se pot schimba si nu voi ajunge sa vorbesc la trecut despre o dragoste adevarata. E dureros, e revoltator si de neacceptat. Am invatat sa iubesc muzica adevarata, am invatat sa iubesc IRIS. Acum trebuie sa invat sa uit. Si cum uitarea e atat de greu de realizat…

Am luat contact cu trupa Iris undeva prin 2002- 2003, iar in 2005 am fost la primul concert, la Sala Polivalenta, cand au lansat albumul Iris Maxima. A fost un sentiment minunat si de atunci am incercat sa merg la toate concertele lor. Pentru ca ma aflam intr-un oras din provincie unde concertele se fac doar cu ocazii speciale, am reusit sa revad trupa Iris abia in 2007 cand m-am mutat in Bucuresti. De atunci pana in momentul in care au aniversat 35 de ani de activitate, am mers cu mare entuziasm la concerte si am cantat pana am ragusit. Nu aveam voce, in nici un caz, insa asa cum ma pricepeam, asa cantam. Ma simteam extraodinar.

Penultimul articol, cel de aicia fost scris cu entuziasm si cu mare dragoste. Recunosc faptul ca i-am si criticat, aici, dar i-am si laudat.

Nu voi uita vreodata cata emotie imi transmiteau atunci cand erau pe scena, nu voi uita vreodata ca IRIS inseamna Cristi Minculescu. Asta e adevarul meu.

Simt ca nu mai pot sa ascult melodiile mele din suflet, tocmai pentru ca am pierdut o parte din mine, din ceea ce insemna un univers al meu muzical.

Nu il acuz pe Cristi Minculescu, presupun ca a avut un motiv intemeiat care l-a determinat sa ia o asemenea decizie. Ma bucur ca este sanatos pentru ca acesta este cel mai important aspect al vietii. Cand a suferit acel transplant, stiu ca s-a facut o oarecare campanie prin care fanii au putut sa ii transmita incurajari si ganduri frumoase. Am facut parte din acei fani si poate ca asa l-am facut sa revina in forta pe scena, chiar daca a fost vorba de o perioada scurta de timp.

Ma declar dezamagita si cred ca la aniversarea IRIS 40 voi avea o absenta motivata.

Traiasca muzica buna!!!

* foto de aici

** foto de aici