Fantomele trecutului [intro]

De multa vreme ma gandesc sa scriu despre acest subiect.

Cand spun “fantomele trecutului” ma refer la experientele din trecut, placute si mai putin placute, care ma bantuie, in anumite momente din viata. Poate unii dintre noi nu vor sa recunoasca acest aspect, insa tuturor ni se intampla. E firesc atata timp cat nu ne pierdem memoria.

Ei bine, mi-am propus sa vorbesc despre anii de scoala, culminand cu examenul de bacalaureat, admiterea la facultate si la master, despre micile relatii copilaresti, despre anii copilariei si pierderea unor persoane foarte dragi mie. Vor urma articole separte, pe fiecare sectiune in parte.

Le numesc generic “fantome” pentru ca mi se intampla, uneori, sa ma “bantuie”, sa ma decoecteze de tot ceea ce vreau sa fac si sa imi duca gandul departe. Deseori zambesc atunci cand le “revad”, uneori ma rusinez si alteori ma intristez. Cand ma incearca trairile din urma  incerc sa ma gandesc, fortat, la altceva.

Cu toate acestea, sunt fericita cu toate amintirile pe care le am si ma simt foarte bogata cu ele. Sunt amintiri constructive, zic eu!

Advertisements

Mi-e dor

mi-e dor de tot ceea ce am trait pana acum.

mi-e dor de primii ani, de dragalasenia parintilor mei, de prima zi de gradinita, de clasa I, de scoala generala si nu in ultimul rand de liceu. nu am avut un colectiv strans in scoala, insa m-am apropiat de unii dintre profesori si colegi. atunci mi-am facut primii prieteni, iar pe unii dintre ei i-am pastrat si acum. mi-e dor de teama din scoala generala cand stateam gramada in banca indiferent daca invataseram sau nu. pe vremea aia nu ajunsese notiunea de “chiul” printre noi. doar eram in clasa de elita, la naiba. 🙂

nu am sa uit ca aveam cativa baieti in clasa pe care ii innebuneam in fiecare zi… cu cartile in cap 😀 eram si noi mici si ne distram, dar cred  ca stiam de pe atunci ca nu vom mai avea o asemenea ocazie de razbunare pe sexul asta “tare”. de asemenea stiu ca eram un copil “guraliv” as zice. aveam obiceiul de a vorbi mult si pe atunci. si nu de putine ori a venit mama la scoala pentru sedinte “intime” cu diriginta intrucat eu si Alina deranjam orele. eram zburdalnice rau, iar rasul era punctul nostru forte. asa de frumos mai era:)

s-a dus si generala cu plansete si despartiri grele…. insa cu multi am ajuns la acelasi liceu, in aceeasi clasa…pardon, colegiu 🙂 si in liceu au fost momente frumoase, oameni noi, insa nimic impresionant. am fost mult prea indiferenti unii cu altii, iar prieteniile Continue reading