După atâtea luni hai-hui, am reuşit să mai trec şi prin ograda mea şi vreau să vă împărtăşesc o veste minunată. De pe data de 5 mai sunt mătuşică de fetiţă. Sora mea a adus pe lume o fetiţă foarte drăguţă pe care o iubesc enorm.
În viaţa mea s-au întâmplat multe lucruri frumoase şi sunt foarte bucuroasă. Am în continuare planuri de viitor, dar mă declar mulţumită şi de prezent.
În calitate de manager al brandului Quilling for You vă anunţ că am reuşit să finalizăm toate demersurile legale, iar din martie suntem în regulă cu toate cele. Urmează să lansăm produse speciale şi de asemenea, un magazin online accesibil tuturor.
Am avut o perioadă aglomerată în care am finalizat cursul de modelaj, început încă din octombrie 2014. Apoi am participat un concurs cu idei de afaceri şi, din fericire, am şi câştigat.
Promit să trec mai des pe aici pentru că îmi este sincer dor să vă mai povestesc una – alta 🙂
Până atunci… priviţi viaţa în culori!