Sărbători în familie

Întotdeauna mi-au plăcut sărbătorile în sânul familiei. Până în acest moment nu am fost plecată de acasă de Crăciun sau de Paşte. De fiecare dată am făcut un popas acasă, în orăşelul meu natal. Mă bucur atunci când mă întâlnesc cu părinţii, cu bunicii, cu verişorii. Trăiesc emoţii care mă proiectează deseori în trecut, atunci când eram mai mulţi.

Sărbătorile ne fac să fim mai buni, indiferent dacă suntem sau nu credincioşi. Este vorba despre febra aia de pretutindeni şi vrem, nu vrem suntem prinşi în mrejele ei.

Mă gândesc deseori la cei singuri şi nefericiţi, la cei pentru care sărbătorile sunt un motiv în plus să se simtă şi mai rău. Presupun că este cumplit să nu poţi să împarţi cu cineva puţinul pe care îl ai. Este dureros să nu ai pe umărul cui să plângi sau să nu şti cu cine să te bucuri atunci când ai o reuşită. Cred că singurătatea este cea mai mare povară pe care o poate duce un om.

Iubesc oamenii şi nu aş putea trăi de una singură. Dacă aş putea, aş face o bucurie pentru fiecare suflet nefericit. Nu întotdeauna simţim că viaţa e dreaptă cu noi. Deseori ne plângem de nimicuri, fără să ne gândim la câte neajunsuri au mulţi dintre noi. În multe situaţii cuvintele nu ajută, ci faptele vorbesc de la sine!

Pace în suflet…

Fantomele trecutului [intro]

De multa vreme ma gandesc sa scriu despre acest subiect.

Cand spun “fantomele trecutului” ma refer la experientele din trecut, placute si mai putin placute, care ma bantuie, in anumite momente din viata. Poate unii dintre noi nu vor sa recunoasca acest aspect, insa tuturor ni se intampla. E firesc atata timp cat nu ne pierdem memoria.

Ei bine, mi-am propus sa vorbesc despre anii de scoala, culminand cu examenul de bacalaureat, admiterea la facultate si la master, despre micile relatii copilaresti, despre anii copilariei si pierderea unor persoane foarte dragi mie. Vor urma articole separte, pe fiecare sectiune in parte.

Le numesc generic “fantome” pentru ca mi se intampla, uneori, sa ma “bantuie”, sa ma decoecteze de tot ceea ce vreau sa fac si sa imi duca gandul departe. Deseori zambesc atunci cand le “revad”, uneori ma rusinez si alteori ma intristez. Cand ma incearca trairile din urma  incerc sa ma gandesc, fortat, la altceva.

Cu toate acestea, sunt fericita cu toate amintirile pe care le am si ma simt foarte bogata cu ele. Sunt amintiri constructive, zic eu!