A trecut si luna iulie si iata ca se apropie o noua aniversare care lasa in urma un an plin de evenimente.
Am mai crescut din toate punctele de vedere. Am invatat si in continuare fac acelasi lucru. Simt nevoia sa evoluez permanent. Simt nevoia sa stiu tot.
Ador sa vad omul frumos. Sa descopar, sa simt, sa am.
In cei 23 de ani am facut multe greseli pe care nu le-am constientizat la momentul respectiv. Acum, privind in urma, stiu ca am invatat sa iert si sa pastrez ceea ce stiu ca merita o a doua sansa. Am invat sa am grija de mine, am invatat sa risc, sa pierd si sa castig. Am invatat, nu in ultimul rand, ca nimic nu e intamplator in viata.
E foarte dragut atunci cand scriu un articol despre un capitol din viata mea si altcineva se regaseste acolo. Stiu ca am avut intotdeauna o viata mai “zbuciumata”, insa atunci cand pare ca vrea sa se aseze nu-i pun piedici, ci doar ma tin de ea. sper doar ca nu sunt prea grea si ma poate duce in spate sau chiar in brate. 😀
Am invatat multe in ultima vreme, chiar daca am fost pusa in diferite situatii placute si neplacute. Am invatat sa apreciez ce am, chiar daca nu imi arde pieptul ca altadata, am invatat ca atunci cand imi doresc ceva cu adevarat, reusesc.
Am inteles ca viata mea valoreaza foarte mult pentru cei de langa mine. Nu as putea sa ma gandesc cum as invata sa traiesc fara toti cei pe care ii iubesc sau chiar si fara unul singur dintre ei. Ma socheaza povestile triste ale celorlalti, nu am cuvinte de consolare si nici putere de a ma pune in locul lor.
Am invatat ca pot sa iubesc de mai multe ori in viata, ca intotdeauna voi face comparatia inevitabila cu altcineva, dar atunci cand arunc o privire in urma si apoi ma uit la cel de langa mine, realizez cat de fericita sunt.
Am invatat ca suntem panditi de pericole, dar suntem suficienti de inteligenti incat sa le jucam feste 🙂
am invatat sa privesc printre norii plumburii si sa pretuiesc viata cu tot ceea ce presupune ea.
suntem in luna martie. au trecut deja 2 luni din acest an. luni de bucurie, de dezamagire, de tristete, de asteptare si…
am invatat sa ma ascult, am invatat sa ii ascult si pe ceilalti, sa ma apar de rautatile din jur, sa ii ajut pe cei care ma vor aproape si sa ii marginalizez doar pe cei care ma ranesc si ma injunghie pe la spate atunci cand incep sa am mare incredere in ei, am invatat ca trebuie sa am grija in tot ceea ce fac…
am observat ca fiecare om pe care l-am cunoscut avea cate un motto dupa care se ghida in viitorul apropiat, sau pe tot parcursul vietii. este foarte amuzant faptul ca multi doar dau impresia ca sunt fermi in hotarari, ca se bazeaza pe acele principii predefinite de motto-ul vietii lor, dar de fapt, nu sunt decat jucatori dintr-o piesa ieftina de teatru 😀 “eu nu suport mincinuna, deci nu mint”, “tratez omul asa cum as vreau sa fiu tratat la randul meu”, “eu sunt tanar si vreau sa ma distrez. drugs, sex and rock’n’roll ce mama ma’sii”, “interesul poarta fesul”. ma amuz teribil ascultandu-i. multi nu stiu ce spun si par a fi rupti din vremea lui Caragiale. ma simt postat intr-un cadru haotic si grozav de amuzant. am de a face cu oameni veniti parca de pe alte meleaguri, oameni care traiesc in permanenta in lumea lor. ma agit, ma enervez, simt ca nu mai pot respira intr-o asemenea tensiune si, abia dupa ceva vreme, constat ca totul e o parodie facuta de voluntari, de niste papusi din carpe, manevrate de societatea in care traim. nu ma exclud din acesta “mirifica” panorama si imi dau seama ca neputinta de a evada, influenta unei persoane care ma manipuleaza istet, fara ca eu sa constientizez ce se intampla de fapt cu mine, zarva care se creeaza in jur, nu sunt decat rezultatele filmului penibil in care sunt si eu personaj secundar. acum insa am fost “concediata” (adica mi-am luat concediu, cum ar spune Buzdugan) insa imediat “angajata” intr-un alt loc, caci oferte se gasesc frecvent. nu stiu cat de bune, dar se gasesc… mi se pare ca, incercand sa privesc din afara totul, sunt la circ si nu pot inca sa dresez animalele cu care trebuie sa fac spectacol. e posibil sa reusesc destul de repede sau sa le cad prada si nimeni sa ma mai poata salva.
optimismul m-a ajutat mereu. am mers impreuna pe cele mai lungi si obositoare carari, am urcat munti si am innotat in marile lumii, am cazut si ne-am ridicat unul pe celalalt.am fost impreuna mereu. insa l-am parasit din nestiinta. acum se lupta cu pesimismul care m-a cam acaparat si incearca sa il invinga. ii sunt alaturi si sper sa ma recupereze teafara si nevatamata.
Rhalooka's Blog 