O zi mai bună

Este posibil ca o vorbă bună să ne însenineze ziua chiar dacă în realitate ploua neîncetat? DA!!! Cel puțin în cazul meu.

Vineri, după o dimineață agitată, am mers până la poștă să trimit un colet. Era previzibil faptul că urma să stau la coadă cel puțin 30min, că voi asista la discuții nu tocmai prietenoase între angajați și clienți…exact ceea ce s-ar și întâmplat. Dar… A mai fost ceva. Ei bine, cum stăteam la coadă și “admiram” fiecare colțișor, mă abordează o băbuță foarte simpatică:

“- Nu-mi spune că ești căsătorită?

– Sunt!I-am răspuns zâmbind.

– Așa de tânără?

-Da!

-Lasă ca e bine. Să vă înțelegeți!

-Da, dar nu sunt chiar așa de tânără. Am aproape 28ani.

-Da? Arați foarte bine! Eu credeam că ai până în 20ani.”

Am rămas surprinsă și îmi venea să zâmbesc ca o nebună. Mă simțeam atât de bine încât am povestit  întâmplarea tuturor celor cu care am vorbit vineri seara. Menționez faptul că băbuța era perfect lucidă, vedea bine și avea toți parametrii normali.

Ce sa mai spun?! Sunt o tinerică, aproape minora 😀
image

Advertisements

Poșta Română

De o perioadă de timp, o parte din viață mi-o petrec la Poșta Română. Nu pentru că, din neșansă, m-aș fi angajat acolo, ci pentru ca trimit colete și sunt nevoită să stau deseori la cozi. Am reușit să mă lămuresc, între timp, care ar fi orele potrivite pentru a evita aglomerația, dar cum punctualitatea nu prea reprezintă ceva care să mă reprezinte, mai dau rateuri uneori.
Așadar, ce vreau să spun despre angajații Poștei Române este faptul că sunt cei mai triști oameni cu care am interacționat vreodată. Sunt mereu scârbiți de ceea ce fac, de locul în care sunt sau de oamenii care îi deranjează cu întrebări, stupide, probabil din punctul lor de vedere, dar logice pentru noi ăștia cu capul pătrat. Ștampilele alea extrem de zgomotoase îmi sparg creierii de n ori, mai exact de cate două ori înmulțit cu toți oamenii care sunt înaintea mea. Si daca mai am și ghinionul să mă ” împrietenesc “, stând la coadă,  cu oameni nevorbiti, e clar ce mă așteaptă. Să nu mai spun de cum arăta clădirea în sine, probabil că este nerenovata de pe vremea răposatului.
În ceea ce privește timpul de livrare, nu mă pot plânge foarte tare. Durează, în general, două zile, indiferent de orașul din care este destinatarului. Chiar și dintr-un sector în altul al Bucureștiului durează tot două zile? De ce? Nu aș putea spune. Probabil coletul dă o tură pe la Brăila și apoi se întoarce. Cine știe?!
Prețul, în schimb, este unul accesibil pentru cumpărător și, din acest motiv, suntem tot mai mulți care, vrem nu vrem, apelam la acest serviciu.
Despre curierul rapid, în articolul următor 🙂 Nu este fără pată nici el, indiferent de firmă.
Tu cum zici că îți petreci timpul? Tot pe la Poșta Romană? 😀

image

Primăvară cu zâmbete

A venit primăvara mult așteptată și parcă am revenit cu toții la viață.

Am pășit în anul 2016 cu repeziciune si cu dorințe mari. Am lăsat în urmă un an încărcat de călătorii și de momente frumoase.

Călătoriile reprezintă cea mai mare bucurie a mea, iar în 2015 pot spune că am bătut recordul. Am început anul cu o scurtă vacanță la Madrid, am continuat apoi cu Bulgaria de 1 mai unde am fost la Veliko Tarnovo pentru a 2-a oară, apoi a venit vara si am plecat la mare tot în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, iar la întoarcere am făcut un popas în Vama veche. Punctul culminant a fost în octombrie când am am avut cea mai lungă vacanță, peste mari și țări, în Republica Dominicană. A fost o vacanță  relaxantă și specială. Când nu credeam ca voi mai pleca undeva, am avut surpriza plăcută de a mai face o scurtă călătorie, de această dată la Roma. Am vizitat și Vaticanul și m-am întors acasă cu amintiri foarte frumoase.

Am trecut în Noul An în București, într-o atmosferă studențească, după care chiar tânjeam.

Nu am simțit cu adevărat iarna care tocmai s-a încheiat pentru ca totul s-a întâmplat într-o mare viteză. Copilul meu, Quilling For You crește de la o zi la alta și pretențiile sunt mari, așa ca încerc să țin pasul 🙂 Sunt fericită că pot face ceea ce îmi place. Am reușit, după multe lupte cu cei care nu au crezut în mine, să transform o pasiune intr-un stil de viață. E minunat!

Să vă bucurați de fiecare secundă din viață și să faceți tot posibilul să fiți fericiți! Lucrurile materiale nu contează, ci satisfacția actelor voastre. Numai dacă va hrăniți sufletul, puteți să zâmbiți! Aveti grijă de timpul vostru!

image

Punct şi de la capăt

E groaznic tot ceea ce se întâmplă în ultima vreme în lume.

La sfârşitul lunii octombrie m-am întors dintr-o vacanţă minunată şi îmi doream  să ajung acasă să pot scrie un articol interesant despre tot ceea ce am trăit acolo. Mă gândisem la un moment dat să mă apuc serios de scris un jurnal de călătorie care să fie util şi altora care vor să meargă în locurile pe care le-am vizitat până acum. De obicei mă documentez mult înainte de a alege o destinaţie mai îndepărtată şi astfel cred că şi experienţele mele ar putea fi utile pentru alţii. Aşadar am plecat pe 13 octombrie, într-o zi de marţi, şi cu toate că nu sunt superstiţioasă, m-am gândit la un moment dat la ceva groaznic. Din fericire totul a fost bine şi am revenit acasă după două săptămâni de relaxare.

Am amânat, ca de obicei, ziua în care să mă apuc de scris, până când pe 30 octombrie s-a întâmplat ceea ce ştiţi cu toţii, în Colectiv. Am citit toate articolele posibile în tot acest timp şi am evitat să comentez ceva. Am încercat să înţeleg de ce, cum şi în ce fel s-au petrecut lucrurile. Am avut impresia că cineva cunoscut s-a aflat acolo, dar până în acest moment nu am aflat ceva. Am fost complet pierdută. Şi acum sunt încă şocată şi sper să se fi terminat veştile rele.

Am fost foarte rar în cluburi la concerte şi am preferat să merg în săli de spectacol sau în aer liber. Îmi plac piesele de teatru şi savurez cu plăcere o piesă bună, indiferent de starea de spirit cu care păşesc în sală. Ştiu sigur că la plecare voi fi cu bateriile încărcate. Ies rareori în centrul vechi, dar atunci când o fac, nu stau să cercetez prea mult locaţia, nu că ar conta foarte mult, având în vedere că majoritatea pub-urilor şi cluburilor sunt localizate în clădiri care stau să pice.

Nu mi se pare normal ca, adevărate bombe cu ceas, să fie deschise publicului larg, în condiţiile în care, inconştient, majoritatea plăteşte un bilet către moarte. Sala Palatului, Teatrul Nottara şi majoritatea clădirilor din centrul Bucureştiului au grave probleme. Sunt locuri în care mergeam cu entuziasm şi  savuram cu plăcere fiecare moment.  Suntem responsabili de faptele noastre şi nu sunt absurdă atunci când vine vorba despre lucruri iminente. Dar atunci când alţii sunt responsabili, mi se pare normal să se facă ceva. Cu toate că nu îmi doresc un Bucureşti pustiu, sunt de acord ca toate clădirile cu risc mare de prăbuşire sau cele care nu  sunt avizate din punct de vedere legal, să fie închise.

Despre ceea ce s-a întâmplat la Paris, nu am ce să spun. Îngrozitor!

Ştiu că oricând şi oriunde mi se poate întâmpla ceva, dar nu pot să trăiesc cu teamă la fiecare pas.

Apropo de asta, mâine plec la Roma… Sper să mă şi întorc 🙂

Să auzim numai de bine!

DSCN4341

Început de toamnă

Scriu din ce în ce mai rar şi de fiecare dată când mă decid să mai postez ceva, mă apuca o nostalgie inexplicabilă. Astăzi poate că este de vină vremea rece de afară. În casă este cald şi bine, dar norii negri întunecă totul în calea lor. Sau poate că doar răceală este vinovată.

În majoritatea articolelor mele am scris despre oamenii din jurul meu, aşa cum i-am perceput în anumite momente.

Pe parcursul vieţii cunoaştem o mulţime de oameni. De unii ne ataşăm involuntar, iar pe alţii îi respingem aparent fără motiv pentru că pur şi simplu nu ne face plăcere prezenţa lor. Se întâmplă uneori că unii dintre cei de care ne-am ataşat să ajungă într-un punct în care să ne respingă şi asta să ne provoace indignare şi poate chiar suferinţă. De asemenea, se întâmplă şi ca totul să fie natural şi firesc, iar drumurile noastre să se despartă fără motiv, dar într-un mod liniştit şi uşor de uitat. În cele mai multe cazuri nu suntem capabili să empatizăm şi suntem foarte egoişti. Anii trec şi ajungem să ne reîntâlnim cu toţii, în diferinţe momente în care nici nu ne aşteptam. Cum reacţionăm? Ciudat. Timpul îşi pune amprenta asupra tuturor, iar experienţele de viaţă la care suntem supuşi ne schimba modul de a gândi, de a acţiona, de a simţi.

Reacţionăm întotdeauna diferit, chiar şi în situaţii asemănătoare şi unii dintre noi sunt cu adevărat jucători. Viaţa nu este o glumă, dar sunt momente în care chiar trebuie să luăm totul în râs. Reîntâlnirile întâmplătoare cu oameni uitaţi de vreme ne transforma în actorii unui film bun sau foarte prost, depinde doar de noi. E foarte interesantă reacţia noastră, evidentă şi reprimată în acelaşi timp, de teamă de a fi judecaţi greşit. Suntem oameni şi simţim, chiar dacă uneori ne-am dori să fim imuni şi atunci când ne doare sufletul. Ochii sunt singurii care nu mint, cu siguranţă, iar o privire ţine locul milioanelor de cuvinte. E amuzant şi e şi ciudat în acelaşi timp. Viaţa este plină de întâmplări frumoase şi de întâmplări urâte, dar indiferent de natura lor, toate sunt păstrate într-un loc în sufletul nostru.

apus de soara rhalooka blog