De 5 ani împreună

Au trecut 5 ani de la primul cuvânt, 5 ani de poveşti, presăraţi cu înfrângeri şi victorii. Nu suntem şi nici nu am fost vreodată în război, dar aşa îmi place să spun acum. Ţi-am împărtăşit multe dintre trăirile mele şi mulţi au empatizat cu noi. Au fost momente în care am ales să dispar, uneori din ignoranţă, alteori din cauza altor factori, exteriori. Astăzi, după 5 ani şi o lună îţi urez un călduros “La mulţi ani, dragul meu blog!”.

La multi ani!

Pe 10 februarie s-au împlinit 5 ani de când am acest blog. Deseori am privit în urmă şi am recitit primele articole… Acum simt că citesc despre altcineva şi parcă îmi vine să şterg tot ceea ce nu mă mai reprezintă. Însă realizez că toate sunt parte din mine şi mi se pare firesc să rămână acolo unde sunt.

M-am schimbat, m-am maturizat pe parcursul acestor ani şi cred că se vede şi din felul în care scriu. Am învăţat diverse lucruri despre platforma blogului şi am încercat să le aplic. Am învăţat să îmi citesc postările de mai multe ori şi să îmi repar greşelile involuntare. Mai greşesc şi acum, ştiu asta şi nu mă voi considera vreodată omul perfect.

În urmă cu 5 ani eram studentul rebel, veşnic în căutarea a tot ceea ce este mai frumos şi mai bun. Anii au trecut şi am ajuns să mă autodescopăr, să îmi găsesc stabilitatea emoţională care de multe ori mi-a jucat feste. M-am căsătorit cu bărbatul perfect pentru mine, omul care mi-a fost alături mereu şi astfel mi-am găsit liniştea sufletească de care aveam atâta nevoie. Nu îmi place să îmi strig fericirea în gura mare, dar acest moment important din viaţa mea trebuie menţionat. Am renunţat la capriciile specifice vârstei şi am început să mă transform într-un adult cu responsabilităţi. Am pus bazele unei mici afaceri, care înainte de toate este o mare pasiune – Quilling for You şi am învăţat că nu trebuie să mă “războiesc” cu cei care nu mă plac şi nu mă pot înţelege. Deseori am scris despre multe lucrurile pe care le-am învăţat pentru că acesta este modul meu de a conştientiza unele aspecte “întâmplătoare” ale vieţii.

Blogul m-a ajutat mult pe tot parcursul acestor ani. M-am exprimat în scris ori de câte ori am simţit nevoia. Am scris despre mine şi despre cei din jurul meu într-un mod subiectiv, bineînţeles. Unele articole au ajuns să fie citite de cine trebuia, altele nu. Nu am căutat răspunsuri acolo unde ştiam că nu le voi primi şi au fost şi cazuri în care totul a reprezentat doar o revoltă asupra propriei persoane. Pe de altă parte am ales ca unele momente importante din viaţa mea, fie frumoase, fie mai puţin frumoase, să le trăiesc în tăcere.

Acest blog arată o parte din mine pentru că nu încerc să par ceea ce nu sunt. Mă bucur că am avut ocazia de a cunoaşte oameni frumoşi de la care am avut ce învăţa. Recunosc faptul că nu sunt un blogger veritabil şi nu am obiceiul de a citi fiecare postare a celor care au ceva de spus. Sunt câteva bloguri pe care le citesc mereu pentru că reuşesc să îmi capteze atenţia şi acest lucru îmi place foarte mult.

E minunat atunci când mă regăsesc în unele articole scrise de alţi blogeri. Se spune că nu există lucruri întâmplătoare şi că în viaţă totul se întâmplă cu un anumit scop, însă îmi place totuşi să cred că există coincidenţe.

“Visează că şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.” James Dean

Advertisements

O zi mare!

Miercuri, 27.06. 2012, a fost ziua cea mare. S-a mai scurs o etapa din viata mea. De miercuri nu mai am statutul de studenta.

Cu emotiile firesti, mi-am sustinut lucrarea de disertatie care s-a dovedit un succes. Am luat nota 10 si astfel am incheiat acest capitol intr-o nota optimista. Sunt constienta si in acelasi timp dezamagita ca aceasta nota nu reprezinta un plus catre un viitor loc de munca, insa ma face totusi fericita.

Ma simt fericita ca eforturile pe care le-am depus in realizarea lucrarii au fost evaluate corect. Am pus mult suflet in fiecare pagina redactata mai ales ca si subiectul a fost unul sensibil, emotionant.

Chiar daca nu sunt la vreo decernare de premii, acest succes il dedic bunicii mele, in memoria careia mi-am si ales tema lucrarii si anume “Pierderea unei persoane. De la suferinta la rezilienta”. Stiu ca nu suna extraordinar, am intampinat dificultati in alegerea titlului, insa continutul e mult mai important.

Asadar, s-au scrus 5 ani in sanul Facultatii de Sociologie si Asistenta sociala, o facultate de suflet de care, cu siguranta, o sa imi fie dor. Recomand cu mare drag si cu mare incredere sa urmati cursurile aici, insa numai daca sunteti cu adevarat pasionati de domeniul asistentei sociale. In ceea ce priveste locurile de munca, trebuie sa stiti inca de la inceput ca oferta este limitata, iar resursele materiale minime. Din acest motiv este o meserie de suflet, daruiesti incredere, dragoste, o parte din tine si primesti satisfactia morala, respectul celor pe care ii ajuti si experienta de viata.

Este greu de explicat in cuvinte ceea ce presupune aceasta meserie, insa cei ce cunosc domeniul, stiu ce vorbesc.

Un an

E octombrie cu frig si ploaie. Aceasta vreme ma duce cu gandul departe, la anii trecuti, la timpul care s-a scurs cu repeziciune.

Parca acum paseam cu timiditate in anul 1 de faculate. Era cald si frumos afara, iar campusul din Grozavesti rasuna de bucurie. Eram noi, studentii de anul 1, vizibili de la o posta. Eram necopti, veniti din sanul familiei si aruncati in agitatia Bucurestiului.

Imi amintesc cu nostalgie de noptile albe petrecute prin cluburile din Regie. Eram nerabdatoare sa socializez si sa descopar locurile despre care stiam doar de la cei mai mari.  Atunci am cunoscut-o pe “mamaia”, colega mea scumpa de camera.  Am avut mare noroc cu ea pentru ca a fost exact dupa sufetul meu si, cu toate ca au trecut 4 ani, prietenia dintre noi e tot mai puternica. Pot spune ca a fost si este cea mai buna prietena a mea, singura care nu m-a dezamagit.

La facultate m-am simtit extrordinar si acum sunt extrem de multumita ca am facut alegera cea mai buna. Ea m-a crescut mare!

A fost un an plin pe care, daca as putea, l-as repeta de nenumarate ori.

Insa timpul a trecut, poate in favoarea mea, iar acum sunt alt om. Am trecut peste visele copilariei si acum sunt mult mai realista, am scapat de fantomele trecutului si sunt foarte fericita, am invatat sa uit, sa iert, sa nu plec mereu capul la rautatile din jur. De asemenea am invatat ca oamenii sunt rai, invidiosi si capabili de orice, asa ca am invatat sa ma si apar.

A inceput ultimul an de facultate, de masterat de fapt, iar in iunie 2012 nu voi mai avea statutul de “student”.

Hmmmm….Studentie, dulce studentie…