Şi am spus DA

A fi iubit e ceva minunat. A iubi este ceva sfânt.

Iubesc şi sunt iubită. Am această certitudine în viaţa mea.

Nu am vrut să scriu despre ceea ce trăiesc şi mereu am încercat să păstrez pentru mine toate clipele frumoase pe care le-am simţit şi le simt tot mai des.

În fiecare an, pe 19 septembrie este o sărbătoare în viaţa mea de cuplu. Am vrut să păstrăm această tradiţie, aşa că, exact în ziua în care am împlinit 4 ani de iubire, am decis să ne unim destinele în mod legal. Chiar dacă vremea a fost uşor capricioasă, emoţiile ne-au cuprins pe amândoi şi nu am mai simţit ploaia rece de toamnă.

Am spus un da uşor tremurat. Mă simţeam de parcă timpul se oprise în loc.

Acum mai mult ca niciodata, simt că acesta este omul potrivit, sufletul cald şi blând de care aveam nevoie. Este omul care îmi dedică totul, omul fără de care nu ştiu dacă aş putea merge mai departe. Îmi oferă siguranţă, protecţie şi dragoste necondiţionată. El este noua mea familie, fratele, prietenul, iubitul, soţul şi viitorul tată al copiilor mei. El este jumătatea mea.

Am trecut împreună prin moment dificile, ne-am pus relaţia la încercare de multe ori până când am reuşit să ne cunoaştem cu adevărat. I-am greşit, mi-a greşit, dar ne-am iertat de fiecare dată pentru că dragostea şi comunicarea ne-au ajutat să ne punem totul în ordine, în ordinea noastră.

Peste o săptămână voi îmbrăca rochia de mireasă şi ştiu că atunci voi fi cu adevărat emoţionată. Numai când mă gândesc, simt un fior care îmi dă târcoale.

Sunt o persoană tradiţionalistă. Îmi place să respect obiceiurile lăsate din străbuni şi voi încerca şi la nunta mea să urmez câteva dintre ele. Nunta  pentru mine reprezintă ceva foarte important, este un moment din viaţă pe care mi l-am dorit dintotdeauna.

Nu îi inţeleg pe cei care sunt contra căsătoriei şi chiar militează împotriva celor care fac acest pas. Am tot vazut în ultima vreme fel şi fel de articole ciudate pe această temă şi sincer nu mă mai  chinui sa gasesc explicatii. Fiecare e liber să decidă în dreptul său, dar nu cred că este in regulă să se emită teorii aberante şi “general” valabile.

Suntem cu toţii diferiţi, din fericire!

Pe doua roti

Azi am simtit ceva extraordinar.

De vreun an si ceva ma tot “chinui” sa merg in parc, sa inchiriez o bicicleta si sa ma plimb. Am constatat cu uimire ca au trecut nu mai putin de 7 ani de cand nu am mai mers pe bicicleta.

Nu mai tin minte cati ani aveam, insa stiu ca eram destul de mica atunci cand am invatat sa merg pe bicicleta, aveam Pegas, de un albastru marin asa, foarte frumos 🙂 Am invatat singura, nu mi-a fost foarte greu, insa imi amintesc faptul ca aveam gleznele cam julite de la pedale, cred 😀 Nu stiam cum trebuie sa manevrez “masinaria”. Dar cu perseverenta am reusit. Din acel an, in fiecare vacanta de vara, mergeam la bunici si ma plimbam cu bicicleta.

Ei bine, de atunci au trecut multi ani, insa placerea de a merge cu bicicleta nu a disparut. In fiecare vara ziceam sa merg in parc si inchiriez o bicicleta, insa mereu am amanat momentul…pana azi.

Inca de aseara mi-am planificat sa merg in parc, la Izvor si sa imi iau o bicicleta. Faceam si glume pe seama asta gandindu-ma ca au trecut atatia ani si poate ca nu mai stiu cum sa merg pe doua roti, cum sa pedalez. Se spune ca mersul pe bicicleta nu se uita, insa pana nu se si demonstreaza vorba asta, nu poate fi crezuta 100%. Asadar m-am urcat pe bicicleta si am pornit la drum. Totul a mers foarte bine, nu m-am dezechilibrat, nu am cazut, nu am intrat in cineva. Apropo, azi a fost Bike Fest, iar parcul era full. Am avut putine emotii la inceput din cauza oamenilor care erau pretutindeni, dar apoi m-am relaxat si m-am plimbat pana am obosit. Imi venea sa tip de fericire, imi tot repetam in gand cat de fericita sunt si ce senzatie minunata traiesc. Am vorbit cu cei dragi mie si m-am laudat de “isprava” facuta.

A fost minunat si mi-am propus ca, pana se schimba vremea, sa profit de timpul frumos si sa merg ori de cate ori pot. Acum sunt sigura ca ma voi tine de cuvant pentru ca sunt foarte entuziasmata si nu vreau sa ma privez de o asemenea placere inegalabila.

Viata nu inseamna…

“Viata nu inseamna sa astepti ca furtunile sa treaca, ci sa inveti sa dansezi in ploaie.”

Nu iubesc foarte mult ploaia, spre deosebire de altii, dar incerc sa invat sa dansez la bratul ei. E placut, e racoritor si mai ales….e ceva nou.

Furtunile nu trec atunci cand ne dorim, ci doar atunci cand vor ele. Timpul e relativ, iar norii apar si dispar fara sa ne dam seama.

Cine suntem de fapt? Niste valuri care se sparg in larg??? Sau niste picaturi de ploaie care se pierd in pamantul insetat???

Totul e relativ in viata. Astazi suntem, maine putem sa disparem pentru totdeauna.

Cred ca important este sa traim clipa si sa reusim sa trecem peste piedicile care ni se ivesc in drum. La un moment dat vom cobori intr-o anume statie si atunci totul poate sa devina nimic…

Acum te vad printr-o sticla pentru ca ochii nu imi mai sunt de un real folos. Chiar daca se spune ca “nimic nu dispare, totul se transforma”, eu cred ca de fapt realitatea e alta…

Toamna si iar Toamna

Nu stiu ce inseamna pentru fiecare dintre voi toamna, insa pentru mine reprezinta un nucleu de stari si sentimente in jurul caruia gravitez.

Toamna, natura incepe sa moara putin cate putin. Cerul e deseori innorat, frunzele se vestezesc si acopera pamantul cu un covor multicolor. Soarele devine timid si se ascunde dupa norii plumburii. Ploaia cade usor peste pamantul insetat…Ziua devine din ce in ce mai scurta, iar noaptea ne duce in visare mai repede decat am vrea…

Toamna aceasta m-a facut sa imi racoresc sufletul in urma verii toride. Toamna m-a facut sa am un dor nebun de duca. Sa plec undeva in lume, sa uit de tot si de toate ca, mai apoi, sa pot sa ma reintorc un alt om. Imi place sa ma reintorc…mereu. Dar cum, in general, visele nu pot sa devina realitate, cel putin in cazul meu, iata-ma intr-o alta zi de toamna, in acelasi loc, cu aceleasi ganduri apasatoare care ma fac sa simt faptul ca sunt…un simplu om. Un om care simte, vede, sufera, iubeste…un om care traieste…

Deseori ma intreb daca stiu sa pretuiesc cu adevarat viata, daca stiu ce inseamna si cum ar fi daca as putea sa ma proiectez dincolo de ea. Mi-ar placea sa pot sa ma privesc prin ochii celorlalti. Cred ca m-ar ajuta sau poate ca doar m-ar ingropa si mai mult…

Sunt uneori sentimente inexplicabile care parca ne fac sa intram in transa si sa ne pierdem in cuvinte…uneori cred ca e prea tarziu, alteori poate prea devreme…Cine stie?!

19 septembrie

Astazi este o zi mare. Chiar daca cerul este innorat, eu vad numai soare in fata ochilor. Am trecut intr-o noua etapa din viata mea. Nu gasesc cuvintele potrivite pentru a putea exprima tot ceea ce simt.

Stiu doar ca sunt extrem de fericita si implinita. Am avut parte de multe suprize inca de la ora 00:00 si ziua inca nu s-a incheiat. Sunt emotionata…Astazi te iubesc mai mult ca ieri, dar poate mai putin ca maine.