România mea!

România este ţara mea, a ta şi a tuturor celor care locuiesc aici. Am ales să nu plec definitiv peste graniţe şi nu doresc să mă răzgândesc în această privinţă. Ador să călătoresc şi în toate plimbările de până acum nu am găsit un alt loc pe care să îl simt ca “acasă”.

De aproape 10 ani locuiesc în Bucureşti, după ce timp de 18 ani am trăit într-un oraş necunoscut de majoritatea, oraş devenit cunoscut peste noapte “datorită” unui om care “îşi iubeşte originile într-un mod fără margini”. Dacă numele oraşului nu a ajuns chiar la urechile tuturor, sunt convinsă că numele judeţului vă răsună obsesiv în minte- Teleorman. Mărturisesc cu mare tristeţe în suflet că am ajuns să îmi fie ruşine să spun de unde provin, de teama ironiilor, de altfel fondate, alte majorităţii. Cu toate că părerile sunt împărţite, pentru mine, oraşul natal are o inocenţă cum rar se mai găseşte în ţară, doar pe alocuri alterată de “şmecherii” care fac afaceri pe spatele oamenilor umili şi săraci.

Ceea ce se întâmplă în ţară de la sfârşitul lunii ianuarie este un rău necesar care a reuşit să ne trezească la realitate şi să ne determine să luăm atitudine. Avem o datorie morală faţă de oamenii care au murit la Revoluţie, faţă de cei curajoşi care au ieşit în stradă fără să ştie că nu se vor mai întoarce acasă. Cu această motivaţie principală în minte am fost la proteste în fiecare zi şi sunt mândră de decizia mea.  Am întâlnit oameni frumoşi şi deştepţi, oameni educaţi care au ştiut din prima clipă de ce sunt acolo. Este adevărat că majoritatea a fost constituită din tineri, dar nu din golani care nu au un loc de muncă şi nu ştiu pe ce lume trăiesc. Au fost oameni şi nu lume!

Duminică seara au fost momente emoţionante greu de descris în cuvinte şi cred că se vor repeta. Motivele de revoltă sunt şi vor fi din ce în ce mai multe. Lucrurile din această ţară nu sunt nici pe departe  pe făgaşul normalităţii, deşi cu toţii ne dorim asta. Trebuie să luptăm!

Sper să reuşim împreună să schimbăm ceva, atât pentru noi, cei tineri şi determinaţi, cât mai ales pentru copiii noştri. Îmi doresc o Românie sigură şi mândră de devotamentul tinerilor săi.

Nu mă voi vinde vreodată pentru toţi banii din lume. Văd, simt şi gândesc pentru astăzi, dar mai ales pentru zilele care vor urma. Cei care se mulţumesc cu o amăgire materială sunt, după părerea mea, nişte oameni foarte trişti şi limitaţi. Banii întotdeauna au oferit un confort, râvnit  şi greu de atins şi pe măsură dispunem de mai mulţi, la fel de mulţi vom şi cheltui. Şi, la final, nu ne alegem cu ceva concret. Onoarea, determinare şi tot ceea ce avem în minte şi în suflet sunt singurele averi pe care le putem avea, indiferent de suma din portofel.

Voi încheia acest articol nu înainte de a-mi exprima profundă dezamăgire faţă de doi dintre cei care mi-au fost profesori în facultate: Pavel Abraham şi Hanibal Dumitrascu. Şi mă voi adresa direct:

“-Dragi profesori, mă bucur că v-am cunoscut în momentul în care eraţi nişte oameni simpli şi devotaţi profesiei voastră. Am avut multe de învăţat şi pentru acest lucru, vă mulţumesc! Ce s-a întâmplat între timp? Aţi apărut în mediul public drept formatori de opinie, aţi emis judecaţi nefondate şi aţi agitat şi mai mult spiritele. Nu eraţi voastră cei care îndrumaţi studenţii şi le arătaţi acestora calea cea dreaptă? Acum aţi greşit enorm. Aţi dezamăgit o masă de oameni care v-a apreciat ani în şir. Îmi pare nespus de rău, dar, din păcate, imaginea pe care v-aţi creat-o în ultima vreme, nu mai poate fi “reabilitată”. Mi-aţi oferit o lecţie de viaţă pe care nu o voi uita. Nu pot să vă doresc altceva decât să aveţi parte de banii pe care îi primiţi de la televiziunile pe care le frecventaţi şi sper că sunt suficient de mulţi astfel încât să merite “sacrificiul”!”

Iar pentru noi, ceilalţi, sper să fim perseverenţi şi să luptăm împreună! Numai aşa vom reuşi!

***foto Mihai Angiu

Primăvară cu zâmbete

A venit primăvara mult așteptată și parcă am revenit cu toții la viață.

Am pășit în anul 2016 cu repeziciune si cu dorințe mari. Am lăsat în urmă un an încărcat de călătorii și de momente frumoase.

Călătoriile reprezintă cea mai mare bucurie a mea, iar în 2015 pot spune că am bătut recordul. Am început anul cu o scurtă vacanță la Madrid, am continuat apoi cu Bulgaria de 1 mai unde am fost la Veliko Tarnovo pentru a 2-a oară, apoi a venit vara si am plecat la mare tot în Bulgaria, la Nisipurile de Aur, iar la întoarcere am făcut un popas în Vama veche. Punctul culminant a fost în octombrie când am am avut cea mai lungă vacanță, peste mari și țări, în Republica Dominicană. A fost o vacanță  relaxantă și specială. Când nu credeam ca voi mai pleca undeva, am avut surpriza plăcută de a mai face o scurtă călătorie, de această dată la Roma. Am vizitat și Vaticanul și m-am întors acasă cu amintiri foarte frumoase.

Am trecut în Noul An în București, într-o atmosferă studențească, după care chiar tânjeam.

Nu am simțit cu adevărat iarna care tocmai s-a încheiat pentru ca totul s-a întâmplat într-o mare viteză. Copilul meu, Quilling For You crește de la o zi la alta și pretențiile sunt mari, așa ca încerc să țin pasul 🙂 Sunt fericită că pot face ceea ce îmi place. Am reușit, după multe lupte cu cei care nu au crezut în mine, să transform o pasiune intr-un stil de viață. E minunat!

Să vă bucurați de fiecare secundă din viață și să faceți tot posibilul să fiți fericiți! Lucrurile materiale nu contează, ci satisfacția actelor voastre. Numai dacă va hrăniți sufletul, puteți să zâmbiți! Aveti grijă de timpul vostru!

Sfârşit de 2013

Iată că am ajuns şi la sfârşitul anului 2013. A fost un an plin de evenimente fericite, cu toate că se presupunea a fi un an ghinionist.

Începutul lui 2013 m-a prins în febra târgurilor de nunţi. Nu am ratat vreun trag, încă de la finele anului 2012. După îndelungi căutări, am reuşit să îmi găsesc rochia potrivită. Tot la început de an am cutreierat tot sectorul 6 al Bucureştiului în căutarea apartamentului ideal. Era momentul să ne mutăm la casa noastră. Pe 14 februarie am semnat actele şi la sfârşitul lunii martie ne-am mutat. Mare ne-a fost bucuria atunci când am realizat ceea ce am visat a devenit realitate. După mutare, am revenit la pregătirile pentru nunta şi aşa am ţinut-o până în septembrie. Am reuşit să ne deconectăm puţin prin vară când am avut o mică vacanţă la munte şi încă una la mare, la Folk you.

Nu am mai avut timp de nimic altceva în afară nunţii pentru că totul a fost realizat de mânuţele noastre. Am început să scriu un articol despre nuntă, însă nu am reuşit să îl finalizez. În luna ianuarie voi detalia tot ceea ce mi-am propus să scriu despre nunta mea şi promit că voi aduce informaţii utile pentru cei ce îşi doresc să îşi oficializeze relaţiile în curând.

Aşadar, am avut întâi cununia, pe 19 septembrie, chiar în ziua în care împlineam 4 ani de relaţie, iar nunta a fost pe 5 octombrie.

Am vrut să facem două evenimente pentru a nu ne aglomera în ziua nunţii.

După nuntă am plecat în luna de miere într-o destinaţie la care visam de multă vreme – Mexic, mai exact Riviera Maya, lângă Cancun. A fost o săptămână de vis şi v-o recomand cu mare încredere. Merită! E greu de descris în cuvinte tot ceea ce am trăit acolo. A fost pur şi simplu perfect, magic!

Astfel am ajuns la sfârşitul lunii octombrie, obosiţi, dar fericiţi. Am început să ne relaxăm, să ne bucurăm de tot ceea ce realizasem până atunci. Din cauza tuturor pregătirilor, nu reuşisem să ne bucurăm pe deplin de căsuţa noastră dragă. Apoi, din noiembrie, am revenit pe meleagurile quilling-ului şi am fost extrem de ocupată. A fost o perioadă prolifică şi m-am bucurat enorm.

Sărbătorile m-au găsit în familie, alături de părinţi şi rude şi uite aşa am ajuns în ultima zi din an. Mă declar mulţumit de tot ceea ce mi-a fost dat să trăiesc în acest an. Momentele mai puţin plăcute au fost şi ele prezente, însă nu au reuşit să mă doboare aşa cum se întâmpla în trecut. Am devenit mai puternică şi mai sigură pe mine. Am înţeles că aşa e viaţa şi nu trebuie să ne oprim din a trăi indiferent de circumstanţe. Cu toţii cunoaştem oameni care ne părăsesc mai devreme sau mai târziu. Unii din ignoranţă, alţii din invidie, unii pentru că nu mai au zile, alţii pentru că nu mai vor să le consume cu tine, unii pentru că te iubesc prea mult, aţii pentru că te detestă dintotdeauna. Motivele sunt prea puţin importante şi nu trebuie să ne chinuim să le înţelegem. Important este să fim împăcaţi cu noi înşine şi să nu trăim cu regrete.

Sunt omul care dă totul şi aşteaptă să primescă la fel. Nu există gratuităţi pe această lume. Totul e la schimb. Pentru oamenii care au dispărut din viaţa mea am făcut tot ceea ce a ţinut de mine la momentul potrivit. Dacă am ajuns în punctul în care vieţile noastre au luat-o pe ale cai, înseamnă că aşa a fost să fie. Am învăţat că frământările şi acuzele asupra propriei persoane nu îşi au rostul, ci doar mă seacă de puteri. Şi atunci când ajung să realizez acest lucru, îmi revine zâmbetul caracteristic pe buze. Viaţa e frumoasă, oricât de grea este în realitate.

“Visează că şi cum ai trăi veşnic, dar trăieşte ca şi cum ai muri azi, căci nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi.” James Dean

Cea mai importantă zi

5 octombrie 2013 a fost ziua pe care am aşteptat-o timp de un an şi jumătate. Am visat mult la acea zi, dar aşteptările nu mi-au fost înşelate şi a fost cu siguranţă cea mai importantă zi din viaţa mea, din viaţa noastră. A fost ziua în care Dumnezeu ne-a zâmbit şi ne-a oferit mult soare şi un cer senin. Întreaga săptămână a plouat foarte mult, dar sâmbăta totul a fost perfect.

Emoţiile au fost mari, dar am reuşit să le ţin piept. Am crezut că mă voi exterioriza mai mult, că voi plânge şi mă voi pierde cu firea, însă nu a fost aşa. Am zâmbit mai mult ca niciodată. Am trăit acel moment la maximum împreună cu cel ce urma să îmi devină soţ. Şi chiar mi-a devenit 🙂

Timpul a trecut cu repeziciune şi sunt momente despre care nu îmi aduc aminte de parcă mi-am pierdut memoria. Aştept cu nerăbdare filmările şi pozele şi cred că mă voi uita neîncetat la ele şi voi retrăi acea zi cu multe emoţii.

Unul dintre momentele emoţionante a fost acela când soţul meu m-a văzut în rochia de mireasă. Nu ştia cum va fi rochia şi mai ales cum voi arăta îmbrăcată cu ea, iar emoţiile i s-au văzut pe chip. M-a sărutat timid şi mi-a şoptit că mă iubeşte. Parcă visam…

După câteva tradiţii pe care le-am făcut acasă, am plecat împreună cu cei apropiaţi la o şedinţă foto în parcul Cişmigiu – parcul meu de suflet. Înainte de marea petrecere, am avut stabilită cununia religioasă neluând în calcul o posibilă întârziere, astfel că ora notată nu a avut vreo importanţă. Am intrat cu o oră întârziere la biserică şi am ajuns la restaurant după mulţi dintre invitaţi. O catastrofă? Pentru unii probabil că da, pentru noi însă nu a fost chiar aşa. Slujbă foarte lungă şi frumoasă ne-a făcut să zâmbim din suflet şi să uităm de incident cel puţin pentru moment. Am realizat ce s-a întâmplat atunci când am văzut că era ora 21:00, iar invitaţii erau la restaurant începând cu ora 19:30. Nu ştiu cum am ajuns de la biserică la restaurant, am simţit de parcă am zburat pentru că am ajuns în câteva minute, chiar dacă distanţa nu este tocmai mică. O bună parte dintre invitaţii erau deja acolo şi nu ne-am simţit tocmai bine când ne-am dat seama de neplăcerea creată. Ni s-au schimbat planurile pe care le-am stabilit cu mult timp înainte, însă a trebuit să ne adaptăm şi să o scoatem la capăt.

Dansul de deschidere a fost în detaliu pregătit şi, surprinzător pentru noi, a ieşit mai bine decât ne aşteptam. La antrenamente, prima încercare era cam eşuată pentru că uităm din paşi, dar următoarele ne ieşeau din ce în ce mai bine. La nuntă ştiam că nu aveam cum să repetăm şi, având în vedere şi întârzierea produsă, trebuia să facem o figură bună şi să ne spălăm din “păcate”. Dansul a ieşit aproape perfect, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Emoţiile au fost constructive şi în acest caz.

Nunta a fost 100% organizată de mine şi de soţul meu. Invitaţiile, mărturiile, cardurile de masă şi meniurile, candy bar-ul şi multe alte amănunte au fost stabilite pas cu pas de noi doi. Am pus suflet şi am fost foarte fericiţi atunci când cei din jur ne-au apreciat eforturile.

Am avut persoane profesioniste cu care am colaborat pe parte de foto – video, aranjamente florale, porumbei la biserică, gheaţă carbonica, formaţie de muzică, coregrafia dansului şi pe care îi recomandăm cu mare încredere (urmează articole despre fiecare în parte), dar şi o colaborare care s-a dovedit a fi un eşec şi despre care vă voi povesti în detaliu pentru a nu se mai repeta şi altor persoane şi are în vedere artificiile vulcani pentru dansul de deschidere. Evenimentul a avut loc la Restaurantul Shorley din Bucureşti şi s-a dovedit a fi o alegere foarte inspirată. Voi reveni cu detalii şi despre acest aspect pentru că vreau să le uşurez munca tinerilor care sunt în căutarea locaţiei perfecte pentru ziua mult aşteptată. Cu toţii avem nevoie de recomandări obiective.

Ar fi multe de spus, dar au fost multe momente pe care nu le pot descrie în cuvinte.

A fost ziua noastră cu soare şi mult zâmbet.

Şi am spus DA

A fi iubit e ceva minunat. A iubi este ceva sfânt.

Iubesc şi sunt iubită. Am această certitudine în viaţa mea.

Nu am vrut să scriu despre ceea ce trăiesc şi mereu am încercat să păstrez pentru mine toate clipele frumoase pe care le-am simţit şi le simt tot mai des.

În fiecare an, pe 19 septembrie este o sărbătoare în viaţa mea de cuplu. Am vrut să păstrăm această tradiţie, aşa că, exact în ziua în care am împlinit 4 ani de iubire, am decis să ne unim destinele în mod legal. Chiar dacă vremea a fost uşor capricioasă, emoţiile ne-au cuprins pe amândoi şi nu am mai simţit ploaia rece de toamnă.

Am spus un da uşor tremurat. Mă simţeam de parcă timpul se oprise în loc.

Acum mai mult ca niciodata, simt că acesta este omul potrivit, sufletul cald şi blând de care aveam nevoie. Este omul care îmi dedică totul, omul fără de care nu ştiu dacă aş putea merge mai departe. Îmi oferă siguranţă, protecţie şi dragoste necondiţionată. El este noua mea familie, fratele, prietenul, iubitul, soţul şi viitorul tată al copiilor mei. El este jumătatea mea.

Am trecut împreună prin moment dificile, ne-am pus relaţia la încercare de multe ori până când am reuşit să ne cunoaştem cu adevărat. I-am greşit, mi-a greşit, dar ne-am iertat de fiecare dată pentru că dragostea şi comunicarea ne-au ajutat să ne punem totul în ordine, în ordinea noastră.

Peste o săptămână voi îmbrăca rochia de mireasă şi ştiu că atunci voi fi cu adevărat emoţionată. Numai când mă gândesc, simt un fior care îmi dă târcoale.

Sunt o persoană tradiţionalistă. Îmi place să respect obiceiurile lăsate din străbuni şi voi încerca şi la nunta mea să urmez câteva dintre ele. Nunta  pentru mine reprezintă ceva foarte important, este un moment din viaţă pe care mi l-am dorit dintotdeauna.

Nu îi inţeleg pe cei care sunt contra căsătoriei şi chiar militează împotriva celor care fac acest pas. Am tot vazut în ultima vreme fel şi fel de articole ciudate pe această temă şi sincer nu mă mai  chinui sa gasesc explicatii. Fiecare e liber să decidă în dreptul său, dar nu cred că este in regulă să se emită teorii aberante şi “general” valabile.

Suntem cu toţii diferiţi, din fericire!