Poate o ultimă zi

Azi, mai mult ca niciodată, mi-e dor de oamenii dragi care au plecat mult prea devreme. Mi-e dor de perioada în care nu aveam griji şi eram cu toţii fericiţi. Şi mai ales eram toţi. Astăzi, acest “toţi” e pe cale să devină “tot mai puţini”.

Se spune că moartea este singur lucru cert în viaţa noastră şi chiar aşa şi este. Mi-e frică de moarte şi de tot ceea ce presupune ea (boală, accident sau pur şi simplu trecerea anilor care o cheamă în cele din urmă). Recunosc asta, fără să mă ascund. Puţini o fac.

Nu există ceva mai frumos decât să trăieşti, să vezi, să mergi, să auzi, să simţi. Am deseori frământări, mai ales când văd că îmi îmbătrânesc părinţii şi bunicii. Neputinţa de a schimba ceva e cu adevărat dureroasă. Faptul că toţi murim nu este o consolare şi nici idea că undeva, cândva ne vom revedea nu reprezintă o alinare a suferinţei.

Mi-ar plăcea să trăiesc veşnic şi să pot să le ofer celor dragi o parte din veşnicia mea.

Toate încercările vieţii mă macină şi îmi dau senzaţia că sunt într-o permanentă incertitudine. Mi-ar plăcea să pot să trăiesc fără să mai analizez fiecare moment din viaţă. Mi-ar plăcea să mă pot resemna uşor şi să pot să îmi trăiesc fericirea în micuţa mea familie, însă nu reuşesc mereu. Sunt mult prea sensibilă când vine vorba despre familie.

Nu cred că mi-a fost vreodată frică să îmi sune telefonul, dar astăzi îmi este… Ştiu ce mi se va spune şi mi-ar plăcea să nu ştiu…

Am învăţat să trăiesc fiecare zi ca şi când ar fi ultima, iar dacă această ultimă zi ar veni prea devreme, ar fi foarte tristă.

cer trist

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s