La mulţi, mulţi, mulţi ani!!!

Ioan Botezătorul (în ebraică Yoḥanan, uneori Yoḥanan ben Zaḫariya, Ioan fiul lui Zaharia) este una dintre figurile centrale ale creștinismului și islamului; predicator și botezător pe malurile râului Iordan; înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Iisus; este numit de Iisus „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei”, iar Biserica Creștină îl cinstește ca pe cel mai mare dintre sfinți (având nu mai puțin de 3 sărbători dedicate lui). *

De Sfântul Ioan, în fiecare an, era petrecere la Turnu Măgurele. Atât mama, cât şi tata poartă numele Sfântului Ioan. Îmi amintesc cu mare drag faptul că întotdeauna casa era plină de musafiri pe 7 ianuarie. Încă de mică mi-a plăcut să fiu înconjurată de rude şi prieteni şi, fiind mezina familiei, de fapt mezina întregului neam, bucuria era cu atât mai mare întrucât primeam atenţia cuvenită. Cu toate că am plecat din oraşul natal de mai mult de 5 ani, această sărbătoare a rămas respectată cu sfinţenie. În acest an ne-am abătut de la regulă, iar petrecerea nu a mai adunat aşa de mulţi invitaţi. Simt nostalgia timpului trecut, însă ştiu că astăzi a fost o excepţie, iar în anii următori totul se va aşeza aşa cum toţi ne-am obişnuit.

Dragă mamă, dragă tată, vă doresc tot binele din lume încununat cu multă sănătate. Vedem împreună ca aceasta este de departe cea mai importantă şi am învăţat împreună să o preţuim. Acest an este unul foarte important pentru familia noastră şi mă gândesc cu multă emoţie la cea mai importantă zi din viaţa mea în care ştiu că vă veţi însoţi cu multă bucurie şi cu lacrimi în ochi. Mă simt cu adevărat norocoasă pentru că am părinţi precum sunteţi voi, dragii mei. Vă iubesc necondiţionat şi vă port mereu în suflet!

La mulţi, mulţi ani!!!

 Ioan Botezatorul

*** Sursa Wikipedia

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s