Începe Festivalul de Teatru al deţinuţilor

Am fost anul trecut, doar o zi, la un astfel de eveniment. Se merita sa ne rupem cateva ore din timpul nostru sa vedem cateva piese de teatru, realizate de amatori, de oameni certati cu legea, care, din anumite motive, se afla in diferite penitenciare din tara. Am ramas surprinsa de talentul lor, de entuziasmul cu care au fost primiti de intreaga sala, dar si de reusita unui astfel de eveniment. M-am simtit altfel dupa ce am plecat de acolo. Nu vreau sa descriu starea respectiva, dar sunt convinsa ca fiecare dintre voi ar deveni un pic mai tolerant dupa eveniment.

Enjoy!

Trupa de teatru „No Name” a Penitenciarului Bucureşti Jilava va deschide, luni, de la ora 18:00, Festivalul de Teatru al deţinuţilor, cu piesa „Despre libertatea obişnuită”, un colaj din două texte dramatice, unul de Slawomir Mrozek: „În largul mării” iar celălalt de Costin Nedelcu „Celula 2”, anunţă un comunicat de presă.

Cea de-a doua ediţie a festivalului reuneşte 12 trupe de teatru din penitenciarele şi centrele de reeducare din toată ţara.

Evenimentul îşi propune să oglindească într-o formă expresivă în percepţia comunităţii, potenţialul creator şi simţul artistic al persoanelor din mediul carceral, vizând consolidarea legăturilor dintre mediul de detenţie şi societatea civilă precum şi includerea deţinuţilor în activităţi valorizatoare menite să formeze şi să dezvolte deprinderi şi atitudini necesare reintegrării în societate, anunţă organizatorii. Intrarea este libera, iar accesul spectatorilor se va face in limita locurilor disponibile. Persoanele aflate sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihotrope nu vor avea acces în teatru.

A doua ediţie a festivalului este parte a proiectului EXIT II, finanţat de Asociaţia Fondului Cultural Naţional, implementat în perioada august – noiembrie 2010. Proiectul a implicat 90 de deţinuţi din penitenciarele Rahova, Jilava, Târgu Jiu, Colibaşi, Vaslui, Galaţi, Codlea, Craiova, Târgu Ocna,  Gherla,  Satu Mare, Oradea, Bistriţa, Timişoara şi Găeşti.

Aceştia au fost asistaţi în crearea pieselor de 16 tineri artişti, promotori ai principiilor de toleranţă şi egalitate de şanse pentru deţinuţii aflaţi în sistemul penitenciar.

Programul festivalului

8 noiembrie 2010 –  Teatrul Nottara Bucureşti
Penitenciarul Codlea –  “Ciclopul” dupa Euripide / regia Gabriel Costea
Penitenciarul Craiova –  „Casa Poporului” / regia Bogdan Georgescu
Penitenciarul Oradea  – „Transplantul” de Lavinia Steer /regia  Florian Silaghi
Penitenciarul  Gherla – „Noapte şi Zi” / regia  Andreea Iacob
Penitenciarul Jilava – „Despre libertatea obisnuita“ / regia  Daniel Simion si Costin Nedelcu

9 noiembrie 2010 –  Teatrul Nottara Bucureşti
Penitenciarul  Rahova  – „Evolution” / regia Iulian Glita
Penitenciatul Satu-Mare – „Experimentul” de Ion Baiesu / regia  Radu Botar
Penitenciarul Bistriţa  – „Trişez cu viata”/ regia Camelia Toma
Penitenciarul Timişoara – „Un vis…” / regia Ana Maria Andone

10 noiembrie 2010 –  La Scena – Teatrul Arca
Penitenciarul Craiova – Piesa de Teatru Forum

11 noiembrie 2010 –  La Scena – Teatrul Arca
Penitenciarul Gaeşti – Piesa de Teatru Forum

http://www.evz.ro

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s