inceput de mai

iarasi a trecut ceva vreme peste mine si peste ideile mele. nu am mai scris pentru ca am fost in greva 😀

greva gandurilor as zice. am refuzat sa ma exprim de teama de a nu gresi. acum insa, am decis ca tot raul este spre bine si orice reusita are un bun sfatuitor in spatele sau.

e ingrozitor cand te simti prins intr-o situatie din care nu poti sa iesi. e ca si cum ai fi intr-o camera incuiata cu mii si mii de lacate si oricat te-ai chinui, nu reusesti sa evadezi, timpul se scurge si ajungi sa te sufoci.

nu stiu unde sunt acum, dar pot sa spun ca simt ca ma afund in incertitudine. intotdeauna mi-am dorit sa am parte de liniste, sa ma simt bine acolo, in locul meu, fara a fi mereu in garda. ei bine, se pare ca nu se poate asa ceva. sunt facuta sa alerg, sa caut, sa seman si sa culeg ce pot si cat de repede pot.

am stat zilele astea ca lucrurile sa se aseze, sa nu scriu un articol in care sa ma vaiet si atat. acum imi trec prin minte o multime de dorinte, de nelamuriri, de figuri, de amintiri.

incep sa imi plang de mila atunci cand vad ca nu pot sa realizez ceva care sa ma bucure din punct de vedere personal si nu numai profesional. m-am saturat de proiecte, de prezenari, fundatie, practica facultate si iar facultate. oare numai asta trebuie sa ma bucure, sa ma faca sa fiu mandra de mine??? m-am saturat.

vreau alte realizari, vreau sa imi infloreasca zilele si alte evenimente.

si acum, dupa atatea ganduri vrei sa ma lasi si tu. vrei sa ma uiti si sa nu ma fi cunoscut vreodata. vrei sa ma lasi singura acum, dupa  ce mi-ai lins toate ranile si m-ai facut sa cred ca tot raul este spre bine. vroiai sa faci toate acestea fara sa ma intrebi si sa ma asculti 😦

m-am suparat si ti-am demonstrat ca am dreptate. nu esti un D-zeu sa fii  capabil sa schimbi totul dupa bunul tau plac. te-am incurajat sa fii egoist, dar nu si fata de mine. te-am rugat sa ramai asa cum ai fost in fiecare zi…sa ma asculti, sa ma critici, sa ma alinti, sa fii asa cum numai tu stii…si… acum totul pare a se duce catre segmentul normalului. nu stiu cum sa imi manifest multumirea, sa te cert ca mi-ai dat emotii si sa te imbratisez pentru ca imi era dor de o vorba buna. sa nu mai indraznesti sa ma faci sa ma simt singura vreo secunda in viata asta 😀

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s