Leopardul inainteaza

ieri. marti. Rahova. practica.

ca aproape in fiecare marti, ieri am fost la practica la Rahova.

o noua zi de aflat lucruri nestiute as zice. am ajuns mai tarziu decat de obicei, nu din vina majoritatii, ci din cauze rutiere ale minoritatii. in cele din urma am ajuns, am lasat la intrare buletinul, impreuna cu multitudinea de telefoane, stick, casti etc si am intrat. nu am mai simtit ca suntem la racoare intrucat era cald afara 😀

am strabatut regulamentar curtea imensa ce inconjoara penitenciarul si am ajuns la usa “magica”. ni s-a deschis si aceasta, am fost numarati si intrebati in gluma sau in serios poate, daca avem droguri, telefoane mobile si in cele in urma alcool. referitor la alcool, o colega mai zburdalnica a raspuns cu promptitudine : “da, in sange!” evident ca toata lumea a inceput sa rada. ne-am trezit chiar si din somn, intrucat soarele fierbinte si timpul pe care l-am petrecut in fata penitenciarului pentru a le astepta pe cele ratacite, ne-au molesit de tot.

si cum spuneam, am intrat pe poarta “magica” si am zarit multimea agitata. pana atunci nu mai vazusem atatia oameni afara. cei de la ferestre au inceput sa strige, cei din jur sa se uite, iar noi sa ne facem mici, mici, mici (eram 8 fete si psihologul). am intrat in anexa din curte (nu stiu cum se numeste exact) si am poposit putin pe o bancuta. in cladirea aceea urma sa aiba loc un spectacol cu si pentru detinutii rromi.

am decis sa mergem pe sectie sa vedem o camera de detentie. asa am si facut. am intrat pe sectia III, pe o alta usa “magica”, am urcat pe niste trepte inguste, am ajuns la etajul 1, am mers pe un hol la fel de ingust (nu stiu daca ne-a vorbit in mod serios sau in gluma, dar ideea tuturor lucrurilor inguste de la acea sectie era tocmai imposibilitatea de a merge mai multe persoane in paralel, in cauzul unei potentiale evadari sau ceva de genu’…sper ca am inteles bine). camera de detentie arata familiar as zice: 4 paturi suprapuse, aranjate frumos la zid, in dreptul paturilor cate o masuta, iar pe un perete o alta masuta cu un televior conectat la cablu. grupul sanitar era intr-o camera separata, despartita de o usa (ca la camin as zice 😀 ). erau 8 detinuti care stateau drepti in fata noastra, cu mainile la spate (fara vreo exagerare), ne priveau uimiti, insa bucurosi ca  le mai trece altcineva “pragul”, oameni normali as zice, fara vreo urma evidenta de periculozitate (tin sa mentionez ca am vazut si altii pe care iti era frica sa ii privesti). am multumit pentru felul in care ne-au primit, am salutat si am plecat… usa de grilaj si cealalta prin care privirea nu poate patrunde s-au inchis zgomotos…e lesne de inteles de ce se omoara unii pe altii in camere, de ce nu se poate interveni la timp, de ce galagia nu se aude…e vorba de 2 usi totusi…

ca si ultima vizita, am mers la bisericuta din curte construita pentru detinutii care vor sa se apropie de D-zeu, sa li se ierte mai usor pacatele sau care stau acolo doar pentru un moment de liniste, pentru a se intalni cu alti detinuti sau pentru a rasfoi ziarul Lumina. dupa ce ne-a vorbit psihologul despre modul in care a fost conceputa bisericuta, despre tainele ei, am avut prilejul sa aud memoriile unui detinut care se afla stingher pe o bancuta, cu ziarul in mana. are 54 ani, dar arata mult mai batran. poate viata din penitenciar l-a “deteriorat”, poate cea de afara sau poate ambele. nu am aflat motivul pentru care se afla acolo si nici pedeapsa pe care o avea de executat. am surprins in privirea lui, in felul in care gesticula si in cursivitatea “discursului” sau, o oarecare impacare cu sine insusi. reprezenta prototipul omului trecut prin viata, a copilului care si-a ascultat parintii, a omului responsabil de actele sale. “discursul” sau era pe marginea celor dragi, a mamei pe care o pierduse cu ceva timp in urma, a sotiei care decedase in urma cu aproape 20 de ani si a tatalui sau de care trebuia sa aiba grija in urma promisiunii facute mamei pe patul de moarte. se vedea regretul faptului ca nu a reusit sa duca la bun sfarsit promisiunea facuta, de imposibilitatea de a fi alturi de el, dar era satisfacut ca stand acolo, inchis, reusise sa se “curete” de cele rele si sa se schimbe. “”parintii sunt cel mai de pret lucru pe care il avem” a spus la un moment dat.

ca si ultima replica pe care a avut-o, acesta a amintit-o pe bunica sa, de la care a retinut faptul ca “de la o varsta nu iti mai vine sa te certi cu nimeni, intrucat ti-e teama ca nu mai ai timp sa te impaci.”

m-a frapat replica aceasta.

Advertisements
This entry was posted in Uncategorized by Raluca. Bookmark the permalink.

16 thoughts on “Leopardul inainteaza

  1. Eu eram colega ZBURDALNICA..chiar “zdruncinata”..vroiam sa ma destind, sa destind situatia;))..Multumesc ptr mentionarea mea in articol!:*

    • nu aveam cu sa nu te mentionez. ai fost un “personaj” inedit marti dupa toate peripetiile si supararile.
      pe deasupra esti si o cititoare fidela 😛
      :*

  2. Mi-a placut istorioara ta. Daca am trece toti o data in viata, in vizita :p nu incatusati 😉 prin aceste locuri poate am privi totul altfel dupa. Acolo aerul se imparte intre criminali, violatori, hoti si alti infractori, dar si oameni ajunsi acolo din eroare… pentru acestia din urma este duroros acest aer!

  3. Sunt pro? Va veni şi ziua când eu îi voi trimite după gratii… voi avea un om în faţă şi va trebui să-i spun: 7 ani puşcărie.. hai că-i mişto! 🙂

  4. glumesti sper…se fac atatea greseli in sistemul juridic incat nu as vrea sa fiu in pielea ta, sincer.
    e mai frumos sa ajuti sa reintegrezi omul, decat sa ii dai o pedeapsa neadecvata care il marcheaza pe viata…parerea mea
    ma ghidez dupa faptul ca orice lucru rational facut in viata are o justificare…nu e om care sa vrea sa fie criminal de exemplu, insa viata ne incearca pe toti…multi cedeaza
    si inca ceva, sa stii ca intr-o societatea crima este necesara pentru a ne tine constiinta treaza 🙂 (am invatat la facultate :D)

  5. Orice lucru raţional făcut în viaţă are o justificare. Corect, dar nu găsim infracţiune raţională! Cel puţin aşa cred şi ea prezintă mai multe forme ale vinovăţiei, dar dacă nu există vinovăţie nu avem o infracţiune deşi poate că l-a lovit pe subiect cu un topor în cap. Principiul este simplu: mai bine laşi 10 infractori în libertate pentru că nu ai găsit probe concludente decât un nevinovat în puşcărie. Dar existând probe pentru care legea spune 15 ani închisoare nu ai altceva de făcut decât să-i iei libertatea… rămâne poate subiectivă alegea valorii pedepsei când poţi da mai mult sau mai puţin, dar asta este dependentă de gravitatea faptei şi persoana infractorului.
    Şi ce ai găsi alternativ la pedeapsa închisorii? Un violator se „vindecă″ printr-o amendă? Un criminal în serie se „vindecă″ printr-o consiliere? Probabil, dar lipsa libertăţii îi stimulează cel mai bine… problema este mai apoi, cum vor fi reintegraţi!
    M-a amuzat: „Într-o societate crima este necesară pentru a ţine conştiinţa trează″ altfel spus: avem nevoie de un nou război mondial pentru a impulsiona industria militară, literatura de război şi poate a rezolva problema foametei… principiul fiind mai puţini oameni mănâncă mai puţin! :)) Ce ne învaţă la facultăţi! 🙂 Pe mine m-a învăţat la criminalistică să modific un cartuş pentru a reuşi 100% ce doresc cu el 😀

  6. l-am citat pe emil durkheim, asa ca nu poti sa contesti valoarea de adevar.
    nu am spus ca trebuie sa se apeleze la alternative pentru oamenii care merita, dar daca ai citit al2lea articol, ai observat cum poti ajunge sa intelegi si sa compatimesti un om care a fost inchis pentru crima si alte infactiuni timp de 10 ani. ca si psiholog sau asistent social, crede-ma ca vezi lucrurile din alta perspectiva. vezi omul si nu criminalul, incerci sa crezi in circumstantele in care s-a produs incidentul si sa ii gasesti o scuza poate.
    e greu sa vorbim din afara. am fost la Rahova de 3 ori si m-au impresionat multe lucruri.
    bafta in ceea ce o sa faci sau macar vrei sa faci! 🙂

  7. Şi eu am rămas impresionat de ce am văzut, dar m-a impresionat al naibi de mult şi ceea ce am văzut la morgă… omul acela era viu dacă nu exista criminalul! Atât timp cât există VINOVĂŢIE o infracţiune nu are justificare şi nu trebuie să le găsesc scuze!
    Nimeni nu deţine adevărul, nici măcar Durkheim. El a opinat.
    Mulţumesc! Baftă şi ţie 🙂

  8. Circumstanţele în care s-a produs doar stabilesc nivelul măsurii luate împotriva infractorului… desigur nu trebuie să vorbim strict despre închisoare…

  9. la fel si eu, asa ca nu ai de ce sa ma contrazici, pentru ca fiecare are anumite argumente.
    e un subiect controversat si inca nu suntem “pe felie” cum s-ar zice, ci vorbim despre unele lucruri pe care in realitate nu le cunoastem cu adevarat 🙂

  10. Nu te contrazic… dar îmi place să discut în contradictoriu 🙂
    Ai dreptate… avem poate o imagine pe care mulţi oameni nu o au, dar insuficient de clară pentru a ştii realitatea. Ideal este ca numai şi numai vinovaţii să dea interviuri din Rahova 🙂
    Din ce am observat eu un judecător va încerca întâi să vadă dacă există infracţiunea, apoi se uită şi la omul care a comis-o şi va decide în funcţie de el, de istoricul lui şi de împrejurări!

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s