ador sa visez. in zilele de liniste deplina, cand doar soarele te mai mangaie cu razele sale si in rest totul e fara viata, ca te simti golit de orice sentiment, sa visezi este cel mai simplu lucru. cand te intreb de ce faci acest lucru, imi raspunzi imediat :”asa nu ma simt singura.”
cand trece ziua, se asterne noapte, nu? 😀 si atunci alta repriza de vise. visezi pe tot parcursul noptii. dimineata se intampla sa uiti tot. sa nu iti mai amintesti cosmarul care te-a facut sa transpiri de teama sau fantezia care te-a facut sa tremuri de incantare. e amuzant stiu.
au trecut zile la rand in care nu imi mai aminteam ceea ce am visat in noaptea precedenta, insa astazi a fost altfel. da! te-am visat. de ce? cum? nu imi explic acest lucru, nu stiu ce cautai in gandurile mele, mai ales ca, in mod natural, o explicatie simplista a visului ar fi reprezentata ce ceea ce te framanta, ceea ce s-a intamplat in decursul zilei ori ceea ce se va intampla…
acum insa nu stiu ce ai cautat acolo. poate ca mi se facuse dor sau poate ca nu.insa acum nu vreau ca tu sa stii adevarul pentru ca sunt convinsa ca iti vei arunca privirea peste cuvintele mele.
si maine e o noua zi…
