Mi-e dor

mi-e dor de tot ceea ce am trait pana acum.

mi-e dor de primii ani, de dragalasenia parintilor mei, de prima zi de gradinita, de clasa I, de scoala generala si nu in ultimul rand de liceu. nu am avut un colectiv strans in scoala, insa m-am apropiat de unii dintre profesori si colegi. atunci mi-am facut primii prieteni, iar pe unii dintre ei i-am pastrat si acum. mi-e dor de teama din scoala generala cand stateam gramada in banca indiferent daca invataseram sau nu. pe vremea aia nu ajunsese notiunea de “chiul” printre noi. doar eram in clasa de elita, la naiba. 🙂

nu am sa uit ca aveam cativa baieti in clasa pe care ii innebuneam in fiecare zi… cu cartile in cap 😀 eram si noi mici si ne distram, dar cred  ca stiam de pe atunci ca nu vom mai avea o asemenea ocazie de razbunare pe sexul asta “tare”. de asemenea stiu ca eram un copil “guraliv” as zice. aveam obiceiul de a vorbi mult si pe atunci. si nu de putine ori a venit mama la scoala pentru sedinte “intime” cu diriginta intrucat eu si Alina deranjam orele. eram zburdalnice rau, iar rasul era punctul nostru forte. asa de frumos mai era:)

s-a dus si generala cu plansete si despartiri grele…. insa cu multi am ajuns la acelasi liceu, in aceeasi clasa…pardon, colegiu 🙂 si in liceu au fost momente frumoase, oameni noi, insa nimic impresionant. am fost mult prea indiferenti unii cu altii, iar prieteniile trainice au ramas doar cu cei cunoscuti deja din generala. d-na bibliotecara este persoana care mi-a ramas la suflet si cu care pastrez legatura si acum. imi este ca o prietena, numai ea stie cat o bateam la cap cu problemele mele sentimentale in mare parte. mereu gasea cate un sfat, mereu ma facea sa ma simt mult mai bine. imi e foarte dor de ea. mereu imi spun sa imi fac timp sa mai ajung pe la scoala, dar nu pot sa evadez atunci cand trebuie din Bucurestiul asta care mi-a mancat toate zilele…sau hai, nu chiar toate 🙂

imi e dor de orele de matematica din liceu, cu toate ca nu m-a atras matematica vreodata, mi-a placut foarte mult obiectivitatea d-lui Descultu, pasiunea cu care isi facea treaba, grija pentru noi toti ca un parinte bun. era genul de profesor perfect: fizic impunator, seriozitate atunci cand trebuia, taxare la sange la note si lucrari, amuzant si de viata atunci cand trebuia sa ne mai destindem sau cand faceam gafe mari. cu totii l-am indragit si respectat. imi e dor de teama aia pe care o aveam la inceput, cand nu il cunosteam prea bine si stiam ca imi vine randul sa ies la tabla. vreau sa ma duc intr-o zi la scoala sa pot sa mai stau la o ora de a dumnealui, sa ma asez in banca si sa privesc parca imagini din trecut, sa il vad acolo la tabla explicand toata ora si sa ma intreb daca oare mai stiu sa rezolv ceva la analiza aia care mi-a mancat 2 ani de liceu. eram praf. apoi mai m-am scuturat putin 😀

imi e dor de Buni si tataie. imi tare dor incat deseori plang in amintirea vremurilor cand traiau. au trecut 7 ani de cand buni nu mai este langa mine. mi-e dor de prezenta ei, de grija pe care mi-o purta, de zambetul pe care il avea ori de cate ori ma vedea si de lacimile pe care le varsa vrand-nevrand atunci cand o luam de mana. mi-e dor de mirosul ala din casa de la tara din vremea copilariei, de mancare facuta la foc, de casutele pe care le faceam cu prietenii vara la tara si cu care stateam acolo in ele cand ploua. eram fericiti ca faceam lucruri “mari”. si ea, buni, era acolo si ma privea cu dragoste. imi aduc aminte de cate imi spunea…eram febletea ei. “ai sa-ti aduci aminte de vorbele mele” imi spunea zambind. cum as putea sa o uit…acum am un nod in gat, lacrimile se chinuie sa nu siroiasca…imi e asa de dor…peste tataie a trecut doar un an. a mai ramas doar un “muschetar” cum imi placea sa spun. doi muschetari au plecat…oare sunt fericititi acolo? tataie a fost cel mai muncitor om pe care l-am cunoscut. si cel mai tare. nu as fi crezut ca se va termina totul asa de repede. imi spunea “Hristos”. eram totul pentru el. baiatul pe care tati trebuia sa il faca…plang, deja nu mai pot sa ma abtin.

sunt singura acasa. sinteam nevoia sa stau singura sa ma gandesc la tot. sa imi hranesc prezentul cu trecutul fericit. as vrea sa pot sa ma transpun iarasi in acele vremuri in care eram mica si rasfarata, iubita si ocrotita de tot ceea ce este rau. m-am staturat de sapatamana care tocmai se termina, m-am saturat iarasi de asteptarea unei schimbari in favoarea mea.

maine plec la ai mei parinti. imi este dor de mama. am o mama de milioane si un tata grozav. numai ei stiu cat sunt de rea si de buna, de obraznica si de politicoasa, de egoista si de altruista, de lenesa si de harnica…

si imi mai este dor de ceea ce inca nu stiu ce este…urla din mine…

“Am pasit pe drumul pe care

n-am plecat niciodata,

pentru a urca treptele

ce coboara inspre mine insumi.

Am fugit de efemerul din mine

ce se afla in afara mea,

pentru a te gasi pe tine,

care imi esti dintotdeauna eu.”

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s