tot Februarie

ieri.

nervi, nervi, nervi.

astazi e soare si frumos. am inteles ca vremea se va incalzi treptat. ma bucur. ma bucur ca in sfarsit am gasit un motiv sa ma simt mai bine. am descoperit faptul ca este destul de greu sa gasesti ceva care sa te faca sa zambesti, care sa nu te amageasca si sa iti creeze iluzii desarte.

ieri am realizat ca trebuie sa fiu foarte rea si egoista pentru a putea supravietui printre atatea bestii care ma inconjoara. indiferent ca sunt la metrou, in ratb, la facultate, pe strada sau in club. oriunde exista oameni care te calca pe cap, oameni “adaptati” noilor cerinte de supravietuire.

m-am saturat.  m-am saturat de oamenii disperati de la metrou care te calca la propriu in picioare, de ceilalti din ratb care iti dau coate si iti pun mainile oriunde, de unii colegi  care vin in fiecare zi la facultate si in prag de examen ii intreba pe ceilalti (care au venit mai rar) ce trebuie sa invete, de unde si cum, m-am saturat de oamenii de pe strada (indiferent de zona) care ma surprind deseori cu replicile lor innoite si reinnoite si nu in ultimul rand de oamenii din club, loc in care anul trecut ieseam sa ma relaxez si sa ma distrez, acum e o sursa de nervi. parca toata lumea a innebunit. stiu ca traim in viteza, dar nu inteleg de ce totul e atat de haotic in jur. de ce simti ca nu iti mai gasesti un loc al tau in care sa stai linistit? pana cand nici  acasa nu te mai simti bine, caci peste tot se gasesc vecini “harnici” care sa mai renoveze cate ceva, sa mai mute cate un tablou pe ici pe colo si bormasina este instrumentul forte.

nu vreau sa ajung unul dintre acesti oameni, dar m-am hotarat sa ma schimb treptat- treptat. am inceput prin a nu mai cauta personele care nu merita, a nu mai suna pe acei oameni care nu stiu sa ma aprecieze si imi intorc spatele atunci cand ma astept mai putin.eu nu sunt samariteanul milostiv. stii asta!

m-am saturat de monotonia ce incepe sa ma rapuna. incep sa nu mai cred in unele lucruri de care eram candva sigura. nu mai cred ca atunci cand cineva m-a laudat pentru o fapta  buna, a facut-o din suflet, nu mai cred ca tot ceea ce am trait a fost cu adevarat asa cum am simtit , ci poate doar mi-am inchipuit, nu mai cred in asa zisii prieteni buni si foarte buni, nu mai cred ca am fost vreodata indragostita, nu mai cred in iubirea neconditionata, nu mai cred in…..ceva anume. nici in mine uneori.

ieri am fost foarte rea, m-am certat cu toti cei care m-au enervat chiar si foarte putin sau involuntar. nu am raspuns la telefon decat atunci cand am avut chef, nu am dat explicatii suplimentare nimanui, nu m-am agitat ca nu am fost cautata de cine “trebuia”. m-am obisnuit si a inceput sa ma lase rece comportamentul deviant al unora. asa cum ii lasa si pe ei altruismul meu neconditionat. cum ar spune cineva: “De ieri  am intors foaia.” 🙂

“Daca s-a putea vreodata

sa masori nemasuratul,

sa cuprinzi nemarginirea,

sa stai, strabatand neantul,

sa fii nici unul, nici altul,

Daca s-ar putea vreodata

neiubind sa fii iubirea,

nesperand sa fii speranta,

nevorbind sa fii vorbirea,

negandind sa fii gandirea,

Daca s-ar putea vreodata

sa auzi neauzitul,

sa privesti in nevazut

si sa afli nestiutul,

ar urma iar inceputul?”

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s